22007 articole semnate de Cosmin Romega

Contractul de proiectare și execuție pentru Sala Polivalentă Suceava ar putea fi semnat zilele următoare

Primarul Sucevei a mers la Ministerul Dezvoltării și la Compania Națională de Investiții, pentru a vedea stadiul proiectelor demarate

Ion Lungu: „Sumele care se cuvin cetățenilor care au asigurat cazare și masă refugiaților din Ucraina vor fi decontate de autoritățile locale”

Festivalul internațional „Zilele Teatrului Matei Vișniec” se desfășoară la Suceava, timp de 10 zile

Festivalul internațional „Zilele Teatrului Matei Vișniec” a fost declarat deschis, în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul instituției culturale, în prezența unor invitați de seamă din țară și de peste hotare

Lungu, de la Cluj-Napoca: „Este o șansă aproape istorică să avem un oraș ecologic și inteligent până în 2030”

„Este o șansă aproape istorică să avem un oraș ecologic și inteligent până în anul 2030”, a precizat Ion Lungu

Premieră și focuri de artificii în debutul Festivalului internațional „Zilele Teatrului Matei Vișniec” 2022

Premiera spectacolului „Întoarcerea acasă” are loc în prima zi a festivalului „Zilele Teatrului Matei Vișniec 2022”
Premiera spectacolului „Întoarcerea acasă” are loc în prima zi a festivalului „Zilele Teatrului Matei Vișniec 2022”

Lungu, de la Cluj-Napoca: „Este o șansă aproape istorică să avem un oraș ecologic și inteligent până în 2030”

Este o șansă aproape istorică să avem un oraș ecologic și inteligent până în anul 2030”, a precizat Ion Lungu

Prezență foarte slabă la adunările asociațiilor de proprietari, la care au fost schimbați până acum 12 președinți

Viceprimarul Lucian Harșovschi, prezent la o parte dintre ședințele asociațiilor de proprietari din Suceava