Reacții după publicarea raportului CE



Predoiu: Un raport obiectiv, echilibrat și realist. Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a afirmat că Raportul Comisiei Europene dat publicității ieri este obiectiv, echilibrat și realist, apreciind că într-un „viitor previzibil”, monitorizarea României va fi ridicată.
Predoiu a amintit faptul că instituirea monitorizării a fost decisă de Comisia Europeană în 13 decembrie 2006, ca urmare a problemelor din domeniul justiției și combaterii corupției.
Aceste progrese, semnalate în raportul Comisiei Europene, au îndepărtat spectrul măsurii de salvgardare, prevăzută în Tratatul de aderare în cazul neîndeplinirii condiționalităților impuse de experții europeni.
„Raportul confirmă explicit faptul că România se află din nou pe un drum pozitiv, drumul implementării reformelor din justiție. Salutăm obiectivitatea faptului că reprezentanții Comisiei Europene au înregistrat aceste progrese”, a declarat ministrul Cătălin Predoiu.
Marko Bela: Un raport „la urma urmei pozitiv”. Președintele UDMR, Marko Bela, susține că raportul CE este „la urma urmei pozitiv”, deoarece constată anumite progrese în domeniul justiției, el apreciind că este necesară organizarea unor dezbateri interne dar și cu oficialii UE pentru a putea identifica, împreună cu ei, „soluțiile corecte”.
„Întrebarea este dacă vom reuși să tragem concluziile corecte și dacă partidele politice, cei responsabili din partea Guvernului, a justiției, vor reuși să facă propunerile de corecție privind funcționarea acestor instituții și eventual a cadrului legal”, a spus liderul UDMR. El s-a pronunțat pentru „un dialog cât mai bogat” cu oficialii europeni pentru a identifica modalitățile de a îmbunătăți situația.
PC: „O mustrare” de la UE. PC consideră că raportul Comisiei Europene este „o mustrare” pe care UE o adresează României, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al PC, Bogdan Ciucă, adăugând că documentul reprezintă o sancțiune deoarece menționează menținerea monitorizării țării noastre.
Ciucă a precizat că erau de așteptat criticile din raport, având în vedere că este „prea mult scandal între palate și prea multă instabilitate politică”. El a adăugat că, în cazul în care clasa politică și instituțiile vor lua acest raport ca pe un duș rece care le trezește, se mai poate face ceva.
Joseph Daul: Parlamentul este aspru criticat. Joseph Daul, președintele grupului PPE-DE din PE, a declarat, ieri, că, pentru prima dată într-un raport al CE, Parlamentul României este aspru criticat din cauza blocării investigațiilor asupra actualilor și foștilor miniștri, se arată într-un comunicat al grupului PPE-DE. „Pentru prima dată, într-un raport al Comisiei Europene, Parlamentul României este aspru criticat din cauza blocării investigațiilor asupra actualilor și foștilor miniștri, membri ai Parlamentului”, a declarat Joseph Daul.
„Parlamentul nu se poate substitui sistemului judiciar, iar demnitarii, membri ai Parlamentului, nu trebuie să se simtă deasupra legii. Partidele politice de la putere nu pot continua să blocheze progresul în aducerea demnitarilor corupți în fața legii”, a spus Joseph Daul, potrivit comunicatului grupului PPE-DE din Parlamentul European.
Angela Merkel consideră corectă continuarea monitorizării. Cancelarul german, Angela Merkel, a cerut României și Bulgariei să se implice mai puternic în vederea respectării standardelor europene, apreciind corectă decizia CE de a continua monitorizarea celor două țări, întrucât progresele „nu sunt suficiente”, relatează Deutsche Welle în pagina electronică.
În ceea ce privește rapoartele Comisiei Europene consacrate progreselor din cele două țări, Merkel a declarat: „Aceste rapoarte nu ne pot mulțumi”. „Doresc ca data viitoare, rapoartele să fie mai bune”, a adăugat ea.