Investiții

Reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă din șase orașe, finalizată săptămâna aceasta

Firma austriacă STRABAG va finaliza, până la sfârșitul acestei luni, lucrările în cadrul proiectului SAMTID, de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă din șase orașe ale județului.
Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Daniel Cadariu a declarat că, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o ieri cu reprezentanții constructorului, a fost analizată situația lucrărilor restante la data finalizării acestui proiect, respectiv luna noiembrie 2008. Cadariu a precizat că la data respectivă firma austriacă mai trebuia să realizeze lucrări în toate cele șase orașe sucevene, atât la rețelele de alimentare, cât și la racorduri, branșamente sau la stațiile de captare a apei.
„Concluzia întâlnirii cu reprezentanții constructorului a fost că aproape toate lucrările nefinalizate la sfârșitul anului trecut sunt în momentul de față realizate, cu mici excepții. Cu toate acestea, constructorul s-a angajat ca la sfârșitul acestei săptămâni să termine toate lucrările pe care le mai are de realizat”, a spus Daniel Cadariu.
Valoarea proiectului SAMTID a fost de 10,5 milioane de euro, iar investițiile au fost realizate în Fălticeni, Siret, Gura Humorului, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Solca.

Recomandări

Primăria Vicovu de Sus a început construcția a șase kilometri de piste de bicicletă dinspre zona Laura spre centrul orașului

Șoldan anunță lansarea licitației pentru proiectul prin care va fi pus și mai mult în valoare spectaculosul Drum al Talienilor

Gheorghe Șoldan anunță șase noi investiții majore în modernizarea a trei drumuri județene și construirea sau reabilitarea a patru poduri