Radu Mazăre, arestat preventiv pentru fapte de corupție, a fost suspendat din funcția de primar

Radu Mazăre, arestat preventiv în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obținerea de autorizații, a fost suspendat de către prefectul județului Constanța din funcția de primar al Constanței, pe care o ocupă de 15 ani, informează Mediafax.Potrivit unui comunicat al Prefecturii Constanța, prefectul Constantin Ion a emis, luni, ordinul de suspendare din funcția de primar al municipiului Constanța a lui Radu Mazăre, transmite corespondentul MEDIAFAX.Decizia i-a fost comunicată lui Radu Mazăre, Consiliului Local Constanța și secretarului orașului.Ordinul este valabil până la încetarea măsurii arestului preventiv și poate fi atacat în instanța de contencios administrativ. Radu Mazăre este primar al Constanței din anul 2000, când a candidat ca independent, reușind să-l învingă în turul al doilea pe candidatul PSDR, Tudor Baltă, cu 66% din sufragiile electoratului constănțean. A fost singura dată când Mazăre a avut nevoie de un al doilea tur de scrutin pentru a fi ales primar. Începând cu 2004, el a câștigat din primul tur toate alegerile pentru Primăria Constanța, ajungând acum la cel de-al patrulea mandat.

Recomandări

Cooperare transfrontalieră pentru siguranța cetățenilor: Proiectul „Be preventive” a fost lansat oficial la Suceava

Primarul din Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, și-a pierdut oficial mandatul după ce a fost condamnat la închisoare cu executare

Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române
Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române