Punctul de lucru al ISU de la Poiana Stampei, inaugurat miercuri

În prezența reprezentanților Instituției Prefectului, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al Județului Suceava și ai administrației publice locale, s-a deschis miercuri, în localitatea Poiana Stampei, un punct de lucru al detașamentului de pompieri Vatra Dornei.Punctul de lucru acoperă din punct de vedere operativ un raion de intervenție care circumscrie comunele Poiana Stampei și Coșna, precum și localitatea Dealu Floreni, ce aparține comunei Dorna Candrenilor.Spațiile necesare desfășurării activităților specifice au fost puse la dispoziție, cu titlu gratuit, de către primăria Poiana Stampei.Punctul de lucru este înzestrat cu o autospecială de stins incendii și cu o ambulanță SMURD tip B, încadrată cu un echipaj de prim ajutor. Autospeciala de stins incendii are în dotare și echipamente pentru acțiuni de descarcerare.Prin deschiderea acestui punct de lucru se reduce timpul de răspuns la accidentele rutiere produse pe DN 17 – în ceea ce privește asistența medicală de urgență și descarcerarea, precum și intervenția rapidă și eficientă la incendiile de pădure din această zonă.

Punctul de lucru al ISU de la Poiana Stampei, inaugurat miercuri
Punctul de lucru al ISU de la Poiana Stampei, inaugurat miercuri
Punctul de lucru al ISU de la Poiana Stampei, inaugurat miercuri
Punctul de lucru al ISU de la Poiana Stampei, inaugurat miercuri
Punctul de lucru al ISU de la Poiana Stampei, inaugurat miercuri
Punctul de lucru al ISU de la Poiana Stampei, inaugurat miercuri

Recomandări

Eco-destinația Țara Dornelor oferă în această vară circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat

Din această vară, eco-destinația Țara Dornelor oferă circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat

Metode interactive de joc și prim ajutor pentru elevii cu C.E.S., la Cercul Pedagogic al Profesorilor Educatori din județ