Vicepreședintele PSD Marian Sârbu a declarat, ieri, că în condițiile în care Guvernul nu va accepta să majoreze punctul de pensie cu 20% de la 1 octombrie, PSD va utiliza toate mijloacele posibile, inclusiv depunerea unei moțiuni de cenzură, pentru a „forța” acest lucru. „Creșterea punctului de pensie cu 20% de la 1 noiembrie, așa cum dorește Guvernul, și pe care o prezintă sub titlul de majorare a pensiilor, nu reprezintă decât o păcăleală. Dorim să forțăm, să impunem Guvernului o corecție: această creștere de 20% să se facă începând cu 1 octombrie”, a arătat Sârbu.
Vicepreședintele PSD a argumentat poziția social-democraților prin faptul că, începând cu luna mai, diferența dintre salariul mediu prognozat și salariul mediu realizat a fost de 10%, ceea ce a reprezentat și o pierdere similară la nivelul pensionarilor cu pensii medii.
Exemple
Marian Sârbu a dat exemplul unui pensionar cu o pensie medie de 500 RON care, începând cu luna mai, a pierdut lunar circa 10%, ceea ce echivalează cu pierderea a circa 300 de RON din luna mai până în luna noiembrie, când dorește Guvernul să majoreze pensiile.
Vicepreședintele PSD a arătat că Guvernul, prin majorarea de 20% a punctului de pensie începând cu 1 noiembrie, va acorda practic 200 RON pensionarului cu o pensie de 500 RON, ca o compensație, dar acesta va ieși tot în pierdere, cu 100 RON.
Sârbu a arătat că dorința PSD ca Guvernul să aplice majorarea pensiilor începând cu 1 octombrie ar duce la recuperarea a 100 RON pierduți de către pensionarul dat drept exemplu.
Sârbu a mai spus că PSD va introduce în programul PSD pentru 2009 obligativitatea păstrării puterii de cumpărare a pensiilor pentru un an, intenționându-se reintroducerea indexării trimestriale a pensiilor, în raport cu rata inflației.
Proiect de lege
„Guvernul trebuie să accepte majorarea pensiilor cu 20% de la 1 octombrie, în caz contrar vom folosi toate mijloacele politice la dispoziție, inclusiv moțiunea de cenzură”, a subliniat Sârbu.
El a precizat, răspunzând unei întrebări, că sursa de finanțare pentru majorarea pensiilor de la 1 octombrie o poate constitui subvenția de la bugetul de stat, în valoare de 4 milioane de Euro, la care s-ar adăuga excedentul de la bugetul asigurărilor sociale din iunie, în valoare de 130 de milioane de Euro, ajungându-se la o sumă totală de 530 de milioane de Euro
Sârbu a mai făcut referire și la un proiect de lege al PSD privind pensiile agricultorilor, care se află în acest moment în dezbatere la Comisia pentru muncă din Cameră și care prevede existența unui sistem propriu de asigurări sociale pentru agricultori.
„Dacă săptămâna următoare nu vom primi un punct de vedere explicit din partea Guvernului referitor la acest proiect, acest lucru va constitui un motiv în plus pentru a nu lăsa acest Guvern să-și termine mandatul”, a subliniat vicepreședintele PSD.
Păcuraru: Majorarea punctului de pensie ar însemna afectarea altor domenii
Ministrul Muncii Paul Păcuraru a declarat, ieri, că majorarea valorii punctului de pensie cu 20 la sută de la 1 octombrie, așa cum solicită PSD, ar însemna transferuri suplimentare de la bugetul de stat și afectarea altor domenii, cum ar fi sănătatea, educația și infrastructura.
„Și Guvernul ar dori să majoreze din octombrie, dar orice guvern și orice ministru trebuie să judece în funcție de resursele pe care le are”, a spus Paul Păcuraru.
Ministrul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse a adăugat că va începe, de la 1 octombrie, soluționarea problemelor legate de grupele de muncă, iar de la 1 noiembrie se va face majorarea cu 20 la sută a valorii punctului de pensie.
„Acestea sunt resursele de care dispunem. Orice altă măsură înseamnă transferuri suplimentare de la bugetul de stat, ceea ce ar afecta și alte domenii: sănătate, educație, infrastructură”, a explicat ministrul Paul Păcuraru.
PSD vrea majorarea valorii punctului de pensie, mai repede cu o lună
