PSD vrea crearea unui Fond National de Locuințe, care să finanțeze construirea a 50.000 de locuințe



PSD propune crearea unui Fond National de Locuințe care să finanțeze construirea a 50.000 de locuințe complet echipate, supuse regimului de închiriere, cu garanții acordate prin Fondul de Garantare pentru IMM-uri, potrivit Planului de măsuri anticriză prezentat, luni, de liderul PSD Mircea Geoană.
Aceasta este una dintre măsurile de stimulare a activității unor sectoare industriale cu efecte de antrenare în economie, care fac parte din Planul care cuprinde un număr de 24 de măsuri propuse de social-democrați pentru depășirea perioadei de criză.
PSD propune, de asemenea, înființarea unui Fond de Investiții pentru Infrastructură si Dezvoltare Regională, din care să fie finanțate multianual primele 100 proiecte considerate prioritare, conform Planului Național de Dezvoltare a României – educație, sănătate, eficientă energetică, autostrăzi, drumuri județene, dezvoltare rurală, alimentare cu apa, aparare impotriva inundatiilor – complementar cu înființarea unui Mecanism de Evaluare și Monitorizare a cheltuirii banului public.
În Planul de acțiune se mai aduce în discuție reabilitarea a 1,5 milioane de hectare, până in 2014, prin investiții în sistemele de irigare, finanțarea urmând a fi asigurată prin contractarea unui împrumut de la Banca Mondială.
Alte măsuri propuse de PSD sunt reducerea prețului la energie electrică pentru irigații, pe o perioadă determinată de maximum un an, prin alocarea de energie produsă în sistem hidro, înființarea unei rețele de piețe de gros pentru preluarea legumelor si fructelor, prelungirea cu doi ani a perioadei de tranziție în ceea ce privește standardele de procesare pentru lapte crud și carne, cu posibilitatea de a o extinde la patru ani.
Printre măsurile gândite de social-democrați, Mircea Geoană a mai enumerat sprijinirea agriculturii prin intermediului Fondului de Garantare a Creditului Rural, extinderea „programului Rabla” pentru persoanele juridice de la 1 septembrie 2009 și extinderea “programului Rabla” pentru tractoare si alte utilaje agricole, începând de la 1 ianuarie 2010.
La capitolul „Măsuri pentru creșterea eficienței și a transparenței cheltuirii banului public”, Geoană a menționat propunerea de înființare a unui Consiliu pentru supravegherea cheltuirii fondurilor publice.
Potrivit documentului citat, din acest Consiliu ar urma să facă parte reprezentanți ai instituțiilor statului dar și experți independenți (firme de audit) și reprezentanți ai presei și ai societății civile.
Acest consiliu va urmări cheltuielile publice, într-o primă etapă pentru Ministerele Transporturilor, Dezvoltării, Educației și Sănătății, urmând ca sistemul să fie extins ulterior la toate ministerele.
PSD mai propune ca toti angajatorii care înființează minimum 10 noi locuri de muncă pentru șomeri sau absolvenți de școală vor primi o bonificatie de 50% la plata contribuțiilor sociale datorate statului în primul an și de 25% pentru cel de-al doilea an.
O altă propunere vizează înființarea de locuri de muncă în microîntreprinderi cu un singur angajat, prin scutirea, începând cu 1 septembrie, până la sfârșitul anului 2010, de la plata contribuțiilor sociale, în limita salariului de 1.000 de lei.
La capitolul „Măsuri pentru atragerea investițiilor străine directe”, PSD propune stimularea încheierii de parteneriate public-privat și acordarea de facilități și înlesniri pentru investițiile care depășesc 10 milioane de euro sau creeaza peste 250 de noi locuri de munca, tinând cont de legislația în vigoare privind aprobarea schemelor de ajutor de stat.