Învinși

PSD Suceava se întreabă unde a greșit



Gavril Mîrza: „Ne punem întrebarea unde am greșit”
Gavril Mîrza: „Ne punem întrebarea unde am greșit”

Președintele PSD Suceava, Gavril Mîrza, s-a recunoscut înfrânt de președintele PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, în bătălia pentru președinția Consiliului Județean.
După ce a stat alături de echipa care a efectuat numărătoarea paralelă a voturilor, luni dimineață, la ora 6.00, Mîrza a înțeles că a pierdut. El a declarat, ieri, într-o conferință de presă că, potrivit numărătorii paralele, diferența de voturi este de trei-patru mii.
Liderul PSD a mai arătat că din cele 114 localități din județul Suceava, PSD are 32 de candidați care au fost aleși primari în primul tur de scrutin, iar în alte 41 de localități are candidați în turul al doilea. Dintre orașele vechi, are candidați în turul doi în municipiile Fălticeni și Rădăuți, care vor lupta cu candidații PD-L, și în Vatra Dornei, cu PNL.
El a spus că „a fost surprinzător” că a pierdut președinția CJ Suceava cu 3-4000 de voturi și că se aștepta ca PSD să obțină mai mulți primari de localități în primul tur de scrutin.
Rezultatele PSD în județul Suceava, subiect de „analiză profundă” în organizația județeană „Ne vom concentra eforturile pentru turul al doilea, să câștigăm cât mai mulți primari”, a spus Mîrza. În ceea ce privește rezultatul în municipiul Suceava, unde candidatul PSD la funcția de primar, Ovidiu Donțu, a obținut un scor mult sub cel al PD-L, Gavril Mîrza a afirmat că la alegerile locale de duminică s-a înregistrat cea mai mare prezență la vot de până acum și „ne punem întrebarea unde am greșit”.
„Surprinzător a fost și scorul de la Rădăuți, unde Aurel Olărean a avut cel mai mare număr de voturi și merge în turul doi cu candidatul nostru”, a spus Mîrza.
El a mai declarat că rezultatele obținute de PSD în alegerile din județ va fi un subiect „de profundă analiză” în cadrul organizației județene de partid.
Gavril Mîrza a fost președinte al Consiliului Județean Suceava din anul 1996, iar în mandatul 1992-1996 a deținut funcția de vicepreședinte al instituției. În privința viitorului său politic, liderul PSD Suceava a precizat că încă nu a luat o decizie.



Recomandări

Parcări cu autotaxare pe 39 de străzi din municipiul Suceava, până la deblocarea licitațiilor de atribuire a locurilor

Parcări cu autotaxare pe 39 de străzi din municipiul Suceava, până la deblocarea licitațiilor de atribuire a locurilor
Parcări cu autotaxare pe 39 de străzi din municipiul Suceava, până la deblocarea licitațiilor de atribuire a locurilor

CJ Suceava a aprobat cel mai mare buget din istoria instituției, cu o sumă de peste un miliard de lei, din care majoritatea fondurilor merg la investiții