Social democrații suceveni amenință cu boicotarea ședințelor Consiliului Județean dar și a ședințelor Consiliilor Locale din județ. PSD-iștii au anunțat prin vocea purtătorului lor de cuvânt, Virginel Iordache, că în perioada următoare vor protesta public față de modul în care sunt tratați angajații Consiliului Județean membri PSD și față de modul în care se desfășoară activitatea în această instituție. Iordache a declarat că prima formă de protest va fi greva japoneză urmând să se ajungă la boicotarea ședințelor deliberativului județean și a deliberativelor locale. Social democrații sunt nemulțumiți de răspunsul dat de șeful administrației județene, democrat liberalul Gheorghe Flutur, la acuzația potrivit căreia la nivelul Consiliului Județean se practică epurările politice. Flutur catalogase acuzațiile social democraților drept „niște prostii” afirmând că cei de la PSD nu au voie să vorbească despre așa ceva „după ce au îmbâcsit Consiliul Județean de structuri PSD-iste aproape sută la sută”. „Dacă Gheorghe Flutur nu va înceta cu campania electorală pe care o face în fiecare zi, dacă nu va înceta cu modul miștocăresc de a vorbi la adresa PSD, toți consilierii PSD din județul Suceava vor boicota ședințele Consiliilor Locale. Este anormal ca cel care ar trebui să promoveze liniștea în județ, cel care ar trebui să fie stâlpul stabilității să încurajeze jignirea ura și, nu în ultimul rând, prigoana politică”, a declarat Iordache.





