Social democrații, prin vocea vicepreședintelui organizației județene Suceava, consilierul local Ovidiu Donțu, propun ca pe terenurile de lângă societatea comercială Termica să se înființeze noua zonă industrială a municipiului Suceava. Donțu a precizat că pentru acest scop ar putea fi direcționate parte din cele 150 de hectare de teren din acea zonă, avantajul fiind acela că utilitățile vor fi mai ieftine, ca dealtfel și prețul terenurilor. „Iată de ce ceea ce a spus domnul primar la o emisiune televizată, săptămâna trecută, mi se pare un lucru de o gravitate extremă, că ar fi venit un investor german să creeze 4000 de locuri de muncă în industria electronicelor și domnia sa a fost nevoit să-l refuze pentru că nu ar avea teren disponibil. Mi se pare inacceptabil, domnule primar, modul cum v-ați jucat cu locurile de muncă ale sucevenilor, aceștia fiind dealtfel nevoiți să plece la muncă în străinătate, familiile fiind despărțite, copiii suferind pentru lipsa părinților. Puteați să interveniți să rezolvați o investiție foarte concretă. Dacă era pentru clientela dumneavoastră politică, sunt sigur că ați fi găsit o soluție”, a declarat Donțu.




