PSD propune eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri, începând cu 1 septembrie



PSD propune eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri începând cu 1 septembrie 2009, măsura fiind inclusă într-un Plan de acțiune cuprinzând 24 de măsuri pentru ieșirea din criză, prezentat, luni, de președintele PSD, Mircea Geoană, la încheierea ședinței Biroului Permanent Național al PSD.
Potrivit documentului, prin introducerea acestei măsuri s-a dorit creșterea încasărilor la buget cu 0,25 la sută, în condițiile în care impozitul minim nu are efectul scontat, încasările „ipotetice” la bugetul de stat fiind, pentru anul 2009, potrivit datelor Ministrului Finanțelor, de 150 de milioane de lei.
În opinia social-democraților, costurile menținerii acestui impozit sunt însă mult mai mari având în vedere dispariția a zeci de mii de firme, care antrenează pierderea de locuri de muncă, în paralele cu creșterea cheltuielilor de la bugetul asigurărilor sociale.
Întrebat dacă social-democrații au discutat cu colegii de coaliție despre propunerea de renunțare la impozitul forfetar, Geoană a precizat că „opiniile sunt diferite cu privire la acest subiect”.
„Pe mine mă interesează mai mult opinia mediului economic, care, în acest moment consideră acest impozit ca un obstacol în calea bunei funcționări a unui important segment de întreprinderi mici și mijlocii. Teoria economică spune că în condiții de criză ecomomică nu cresc taxele. Pentru că vorbim de politică prociclică, creșterea de taxe înseamnă un tip de politică prociclică”, a declarat Geoană.
Președintele PSD a mai menționat ,ca propunere la capitolul „măsuri de sprijinirea a mediului de afaceri”, acordarea unie bonificații de 5 la sută din valoarea obligațiilor fiscale către bugetul de stat pentru firmele care timp de trei ani consecutiv și-au plătit datoriile la zi.
Social-democrații propun, de asemenea, acordarea unei bonificații de 5 la sută pentru persoanele fizice care își achită integral obligațiile fiscale până la 31 martie a fiecărui an.
„Credem că încurajarea comportamentului corect al firmelor reprezintă, în condiții de criză, o măsură stimulativă, pentru că tentația de a merge către evaziune fiscală există în firea umană și în comportamentul companiilor din toată lumea, nu numai din România”, a susținut liderul PSD.
O altă măsură lansată pentru a fi supusă dezbaterii publice propune penalizarea Ministrului Finanțelor pentru depășirea termenului legal de rambursare a TVA și pentru orice întârziere a plăților realizate de instituțiile statului către agenții economici.
La acest capitol, social-democrații propun, de asemenea, introducerea amortizării regresive a activelor achiziționate în anii 2009 și 2010.