Președintele organizației județeen Suceava a PD-L, senatorul Gheorghe Flutur, a fost acuzat, miercuri, de purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Ovidiu Donțu, că în ultimele zile ale mandatului său de ministru al Agriculturii a inițiat un act normativ care a scos din sfera infracționalului furtul de lemn din pădure. Donțu a declarat că fostul Gheorghe Flutur a inițiat în 2006 o ordonanță de urgență, adoptată de guvern, prin care a modificat legea referitoare la evaluarea pagubelor din păduri și din afara acestora. În urma modificărilor, susține Donțu, „s-a dat liber hoților de lemne” deoarece sustragerile de lemn nu mai sunt infracțiuni, ci doar contravenții, iar personalul silvic de pază răspunde patrimonial. „Înainte ca domnul Flutur să modifice legea, pe final de mandat, pentru un camion de lemne furate din pădure pădurarul rămânea fără salariu pentru următoarele luni, iar hoțul fără libertate. Acum nu se întâmplă nimic”, a afirmat Ovidiu Donțu. El a insinuat chiar că Gheorghe Flutur a făcut această mișcare premeditat, în ideea de a-și asigura sponsori în viitoarea campanie electorală. PD-L a răspuns acuzelor printr-un comunicat de presă, în care arată că ordonanța respectivă privea acordarea riscului normal de serviciu în cantoanele silvice pentru personalul de pază și asigurarea unor concordanțe în ceea ce privește prețul mediu al lemnului în stabilirea despăgubirilor. „Sunt atacuri ieftine care arată cât de primitiv și de lipsit de argumente este PSD-ul în ajunul campaniei electorale », se afirmă în comunicat.
PSD îl acuză pe Flutur că a dat liber la furtul de lemn, când era ministru
