Dramatic

PSD aseamănă războiul Guvernului cu bebelușii cu Uciderea pruncilor, de către Irod



Decizia Guvernului de a reduce indemnizația și concediul pentru îngrijirea copilului, anunțată de primul ministru Emil Boc și de președintele României, Traian Băsescu, este comparată de liderii PSD Suceava cu gestul lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor din Betleem și din împrejurimi. În calendarul Bisericii Ortodoxe, cei 15.000 de prunci uciși din porunca lui Irod sunt pomeniți în data de 29 decembrie, de aceea vicepreședintele Organizației Județene Suceava a PSD, Ovidiu Milici, sugerează Guvernului ca în această zi să adopte ordonanța de urgență prin care se schimbă condițiile concediului maternal.
„ În bugetul anului viitor, bugetele clientelei politice sunt majorate cu sume consistente, iar Guvernul a anunțat și că mamelor li se vor tăia indemnizațiile forțându-le să plece la muncă. Această decizie a Guvernului luată în privința indemnizației pentru creșterea copilului trebuia să fie anunțată pe 29 decembrie, când în calendarul creștin ortodox se pomenește uciderea pruncilor”, a declarat, în conferință de presă, Ovidiu Milici.
Modificarea concediului maternal a fost criticată și de senatorul PSD de Suceava, Gavril Mîrza, care a declarat, în aceeași conferință de presă, că în urmă cu 2 săptămâni Emil Boc a început războiul cu bebelușii, „categorie încă neafectată de măsurile inumane promovate de regimul Băsescu- Boc”.



Recomandări

Senatorul Ioan Stan a criticat măsurile „rușinoase” luate de actualul Guvern și susține pachetul de măsuri de solidaritate propus de PSD

Gheorghe Șoldan a făcut parte, alături de Sorin Grindeanu, din delegația PSD la consultările de la Cotroceni pentru formarea noului Guvern

Ioan Stan: Dacă PSD nu ar fi fost la guvernare, nu s-ar fi discutat despre o nouă ordonanță pentru protejarea populației față de creșterea prețurilor la gaze și energie

Liderul PSD Suceava, Ioan Stan, critică dur amânarea majorării alocațiilor de către actuala putere din România

Liderul PSD Suceava, Ioan Stan, critică dur amânarea majorării alocațiilor de către actuala putere din România
Liderul PSD Suceava, Ioan Stan, critică dur amânarea majorării alocațiilor de către actuala putere din România