PSD ar putea intra la guvernare, după alegeri, chiar dacă Geoană nu va fi premier



Mai mulți lideri ai PSD iau în calcul varianta intrării la guvernare după alegerile din noiembrie, chiar și în ipoteza că PSD ar câștiga alegerile și președintele Traian Băsescu nu îl va nominaliza pe Mircea Geoană ca prim-ministru, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din conducerea partidului. Mai mulți lideri din BPN al PSD se gândesc la varianta acceptării unei intrări la guvernare după alegerile din noiembrie, chiar și în condițiile în care liderul partidului, Mircea Geoană, care va fi desemnat oficial candidat la funcția de premier la Congresul PSD din 27 septembrie, nu va fi nominalizat prim-ministru de către președintele Traian Băsescu.
Surse din PSD au afirmat că, și în varianta în care social-democrații vor câștiga alegerile parlamentare, nominalizarea lui Geoană ca premier de către președintele Traian Băsescu nu este o condiție necesară pentru ca social-democrații să intre la guvernare.
Aceleași surse au mai arătat că o parte dintre membrii BPN ar accepta și varianta ca PSD să intre la guvernare într-un cabinet condus de un premier liberal, chiar și în condițiile în care PNL va obține mai puțini parlamentari decât social-democrații.
De asemenea, în condițiile în care PDL nu va reuși să formeze o majoritate cu alte partide pentru guvernare, unii lideri social-democrați sunt dispuși, potrivit surselor citate, să accepte o guvernare PDL-PSD, cu premier democrat-liberal.
Sursele menționate au mai arătat că social-democrații așteaptă rezultatele unui sondaj efectuat de Penn, Schoen & Berland, pentru a stabili mesajele și strategia adoptată față de PD-L, în condițiile în care mai multe estimări neoficiale, vehiculate de liderii social-democrați, arată că intențiile de vot pentru PSD și PDL sunt sensibil apropiate.