PSD a primit de la tribunal o potențială șansă de a candida în municipiul Suceava

Completul Tribunalului Suceava care a judecat joi apelul formulat de PSD la sentința Judecătoriei Suceava, de anulare a candidaturilor PSD la Consiliul Local Suceava, a dat termen până vineri, la ora 12.00, pentru pregătirea apărării. Judecătoarea care a prezidat completul de judecată le-a cerut celor patru avocați angajați de PSD să le susțină cauza ca până mâine să probeze că persoanele din listele de susținători ai candidaților, a căror susținere a fost invalidată de prima instanță, au domiciliul în Suceava. Asta deși motivul invalidării acestor susțineri la prima instanță nu a fost decât în extrem de puține cazuri acela că persoanele respective nu sunt domiciliate în Suceava, ci că tabelele au fost completate eronat. Pentru candidații la Consiliul Local Suceava Judecătoria a invalidat 872 de semnături, din cele 1.440, iar pentru candidatul la Primăria Suceava, Tiberius Brădățan, au fost anulate 1.336 de semnături, din totalul de 1.881.

Recomandări

O delegație a PSD Suceava din care au făcut parte 29 de primari a efectuat o vizită oficială la Parlamentul European

Speranțe năruite pentru primarul din Mitocu Dragomirnei. Tribunalul Suceava i-a prelungit arestul la domiciliu cu încă 30 de zile

Un sucevean condamnat pentru infracțiuni rutiere și judecat pentru trafic de droguri a fost scăpat din mână de sistemul judiciar