Proxenet, prostituată și patru clienți, identificați de jandarmi pe o stradă din Burdujeni



Membrii unei patrule de jandarmi care executau serviciul de ordine și siguranță publică pe raza municipiului Suceava, în noaptea de marți spre miercuri, au observat pe strada Tineretului din cartierul Burdujeni un grup de persoane, printre care o persoană de sex feminin, care discutau intens. Deoarece împrejurările discuției păreau suspecte, jandarmii au procedat la stabilirea identității celor în cauză și au efectuat verificări asupra motivului prezenței persoanelor în locul respectiv. Urmare a verificărilor efectuate a rezultat faptul că, în noaptea respectivă, un bărbat de 29 de ani, C.E.C., din municipiului Suceava, a fost contactat telefonic de patru tineri dintr-o comună din nordul județului, având vârste cuprinse între 17 și 19 ani, și au stabilit ca acesta să le intermedieze raporturi sexuale contra cost cu o fată de 18 ani, M.A.A., din localitate, fiica concubinei bărbatului de 29 de ani.Când au intervenit jandarmii surprinderii, fata tocmai întreținuse raporturi sexuale cu unul dintre tineri, pentru care primise suma de 100 coroane suedeze. Toți cei în cauză și-au recunoscut faptele, iar unul dintre tineri și fata au menționat că au întreținut și în trecut relații sexuale în aceleași împrejurări, aceasta din urmă motivând că are nevoie de bani pentru întreținerea copilului său, rezultat dintr-o relație de concubinaj, tatăl copilului necontribuind la întreținere.„Existând suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea infracțiunii de proxenetism, în cauză au fost sesizate organele competente în vederea aplicării măsurilor legale impuse de situație”, se precizează în comunicatul Jandarmeriei.



Recomandări

Pedeapsă mărită pentru un individ care a întreținut relații sexuale cu o fată de 13 ani și a realizat materiale pornografice

Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava
Ancheta a fost efectuată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic. Sex și droguri cu o fată de 14 ani

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic
Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic