Zonă de interes

Proiectul de reabilitare a Curții Domnești a primit avizul Ministerului Culturii

Proiectul de reabilitare a ruinelor Curții Domnești din Suceava, realizat de municipalitatea suceveană în colaborare cu firma spaniolă Arena, a primit avizul Ministerului Culturii, urmând ca finanțarea să fie asigurată cu fonduri europene.
Anunțul a fost făcut de primarul Sucevei, Ion Lungu, care a precizat că în bugetul local pentru 2013 vor fi prevăzute fonduri pentru realizarea documentației și promovarea spre finanțare a proiectului de reabilitare a Curții Domnești cu fonduri ale Uniunii Europene, prin același program prin care se reabilitează Cetatea de Scaun.
Inițial, se spera ca finanțarea să fie asigurată din fonduri norvegiene, dar, la o analiză mai amănunțită, s-a constatat că deși avea șanse de a primi finanțarea, aceasta nu acoperea decât o mică parte din costurile totale.
Mai exact, acel program, finanțat de Norvegia, permitea municipalității sucevene să acceseze fonduri de 4-5 milioane de euro, în vreme ce numai prima parte a proiectului este estimată la 12 milioane de euro, iar în total sunt necesari aproape 17 milioane de euro.
Printre soluțiile tehnice propuse de specialiștii spanioli pentru punerea în valoare a ruinelor se numără o serie de rampe circulare de vizitare a complexului arheologic, refacerea parțială a zidurilor Curții Domnești, până la ultimele detalii cunoscute din datele istorice existente și reconstituirea întregului ansamblu arhitectonic în mod virtual.
Complexul turistic Curtea Domnească va dispune și de un mini-muzeu, cu spații expoziționale, săli de conferințe, dar și o sală specială, în care curtea voievozilor va fi reconstituită în mod 4D, o noutate absolută în România.
Construcțiile din complexul care formează Curtea Domnească au fost edificate pe parcursul secolelor XIV-XV, fiind începute în timpul domniei lui Petru I Mușat, continuate de Alexandru cel Bun, iar în timpul domniei lui Ștefan cel Mare au fost refăcute din piatră și cărămidă.

Recomandări

Liderul USR Suceava, Vasile Cărare, anunță că centura Fălticeniului devine realitate după ce a primit avizul Ministerului Transporturilor

Gheorghe Șoldan a inițiat două proiecte pentru investiții de peste 184 de milioane de lei în refacerea drumurilor afectate de calamitățile din Broșteni

Casa Tatos din Fălticeni și-a recăpătat strălucirea de acum 150 de ani printr-un proiect de reabilitare finanțat de primărie și Consiliul Județean