Succes

Proiectul de punere în valoare a ruinelor Curții Domnești a primit avizul Ministerului Culturii

Proiectul de refacere parțială și de punere în valoare a ruinelor Curții Domnești, din centrul municipiului Suceava, a primit avizul Comisiei de Specialitate a Ministerului Culturii pentru a fi pus în aplicare.
Proiectul, realizat de municipalitatea suceveană în parteneriat cu firma spaniolă Arena, care s-a ocupat în mod gratuit de realizarea documentației necesare, a fost susținut săptămâna trecută în fața Comisiei de Specialitate a Ministerului Culturii.
Primarul Ion Lungu a spus că, la acest “test”, municipalitatea suceveană a fost reprezentată de viceprimarul Viorel Seredenciuc, în vreme ce din partea Muzeului Bucovina a fost prezent arheologul Florin Hău, “care a avut un cuvânt greu de spus și a pus mult suflet în acest proiect”.
Comisia a dat un aviz favorabil proiectului care include refacerea tridimensională a vechilor clădiri și realizarea unui muzeu tematic despre momentele semnificative din istoria Curții Domnești, încât tot ce mai rămâne de rezolvat este găsirea finanțării necesare punerii în aplicare.
Edilul sucevean a spus că în această privință există deja mai multe variante – fie obținerea de fonduri norvegiene, printr-un program la care deja a fost înscrisă Primăria Suceava, fie pe fonduri de la Uniunea Europeană.

Recomandări

Liderul USR Suceava, Vasile Cărare, anunță că centura Fălticeniului devine realitate după ce a primit avizul Ministerului Transporturilor

„LUCRĂRI DE RESTAURARE ȘI CONSOLIDARE A ANSAMBLULUI BISERICII MONUMENT ISTORIC „SFÂNTUL NICOLAE”, PAROHIA COLACU, JUDEȚUL SUCEAVA”

Două proiecte premiate, două medalii și o calificare la Londra pentru elevi ai Colegiului „Petru Rareș”

Recepția lucrărilor de restaurare de la Mănăstirea Râșca – Ctitoria lui Petru Rareș, readusă la strălucirea voievodală