Pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava au fost solicitați să intervină, în cursul zilei de miercuri, în municipiul Vatra Dornei, acolo unde mai mulți muncitori care făceau săpături în parcul din localitate au dat peste două proiectile din timpul războiului.
Până la sosirea specialiștilor ISU Suceava, zona a fost asigurată de polițiști și jandarmi.
Pirotehniștii au stabilit că proiectilele erau încă active, riscul unei explozii fiind ridicat.
Din fericire, misiunea de asanare s-a încheiat fără probleme, proiectilele fiind transportate în condiții de siguranță și depozitate provizoriu până la distrugerea controlată, într-un poligon autorizat.





