„Dialog între generații”

Proiect pentru o nouă ediție a taberei „Bucovina – trecut, prezent și viitor”

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România – Ținutul Bucovina, prof. Ioan Bodnar, a întocmit proiectul pentru ediția din acest an a Taberei Internaționale de Pictură „Bucovina – trecut, prezent și viitor”.
Cea de-a VI-a ediție a taberei, care se va desfășura în perimetrul bucovinean în intervalul 1 – 15 august a.c., va avea subgenericul „Dialog între generații” întrucât, așa cum spune prof. Ioan Bodnar, inițiatorul și directorul acestei tabere care a reunit până acum artiști din mai multe țări europene, creatorilor plastici maturi li se vor adăuga, în premieră, și câțiva copii, care s-au remarcat anul trecut la expozițiile și concursurile de profil.
Numărul total al participanților ediției din acest an este de 12 artiști, din care trei copii bucovineni din lotul celor șase expozanți care au primit diplome și medalii la Expoziția internațională de creație plastică de la Karlovy Vary, din Republica Cehă, expoziție care a avut loc în intervalul 3 – 31 decembrie 2010.
Cea de-a VI-a ediție va reuni artiști plastici din cinci țări: Cehia, Letonia, Slovenia, Ucraina și România.
Proiectul Taberei Internaționale de Pictură „Bucovina – trecut, prezent și viitor” a fost trimis spre avizare Uniunii Ucrainenilor din România, după care va fi depus pentru obținerea finanțării, ca și în anii anteriori, la Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României.

Recomandări

„Roata de Foc”, expoziție dedicată figurii emblematice a Sfântului Ilie, la Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava

„Săptămâna Creativității – Viva Kids”, ediția a IV-a, proiect educațional dedicat copiilor cu vârste între 6 și 14 ani

Suceava Blues Festival „Fani Adumitroaie” revine între 3 și 5 iulie la Cetatea de Scaun cu artiști internaționali și acces gratuit

Formația Revine și-a asigurat titlul de campioană a celei de-a XXIV-a ediții a Campionatului Județean de Old-Boys cu o etapă înainte de final