Revelion 2015

Programul Revelionului în aer liber, cu Desperado, Simona Nae, Sofia Vicoveanca și Odyssey



Sofia Vicoveanca va cânta chiar la miezul nopții
Sofia Vicoveanca va cânta chiar la miezul nopții

Sucevenii vor putea petrece și în acest an Revelionul în aer liber, în compania unor cunoscuți interpreți de muzică populară, trupe și soliști de muzică ușoară, dar și a unor ansambluri folclorice. Printre cei care vor contribui la buna dispoziție a sucevenilor în noaptea dintre ani se numără membrii trupei Desperado, cântăreața Simona Nae, trupa suceveană Odyssey, iar dintre cei care vor reprezenta muzica populară, unul dintre principalii invitați este îndrăgita Sofia Vicoveanca, care va cânta chiar la miezul nopții.
La fel ca și în ultimii trei ani, Revelionul va fi organizat în parcarea centrului comercial Iulius Mall Suceava, care nu doar că a pus gratuit locația la dispoziție, ci a contribuit și cu suma de 50.000 de lei, adică tot atât cât a fost alocat de Consiliul Local Suceava, din bugetul local.
Programul Revelionului în aer liber începe de la ora 21.00, cu muzică populară, interpretată de Roxana Sava, Laura Haidău, Viorica Dulceag și Rodica Andronic.
De la 21.30, iubitorii muzicii rock pot urmări cea mai de succes trupă suceveană a acestui gen muzical – Odyssey, care va concerta aproximativ jumătate de oră.
De la ora 22.00, pe scena din parcarea Iulius Mall vor urca din nou îndrăgiți interpreți de muzică populară – Bianca Ciubotaru, Nicoleta Cojocaru, Gabriela Teișanu, Ciprian și Doina Pietroaie, precum și Dana Dăncilă.
De la ora 22.40, sucevenii se vor încălzi alături de trupa Desperado, cunoscută pentru hit-uri precum „Am cazanul meu”, „Bețivan ratat”, „La fel ca tata”, „La tăt ni-igreu” și „Fata de la țară”.
În ultima oră a anului 2014, sucevenii care se vor aduna în parcarea de la mall pentru a petrece împreună cu mii de alți oameni trecerea în noul an se vor distra pe ritmurile muzicii cântate de tânărul, dar talentatul Edi Hanuseac, dar și alături de artiști consacrați ai muzicii populare românești – Nicoleta Hafiuc, Silvia Semeniuc, Alexandru Recolciuc.
La fel ca și în alți ani, numărătoarea inversă, la cumpăna dintre ani, se va face în prezența îndrăgitei interprete de muzică populară Sofia Vicoveanca, invitată special pentru acest moment de primarul Sucevei, Ion Lungu.
„Este un program artistic pentru toate vârstele și toate gusturile”, a declarat edilul sucevean, care a precizat că la miezul nopții va putea fi admirat și un frumos foc de artificii, care va lumina cerul timp de aproximativ 10 minute.
Cea care le va cânta sucevenilor în prima oră a anului 2015 va fi Simona Nae, care a devenit cunoscută după lansarea melodiei „Coji de portocală”, iar ulterior a devenit și vedetă TV, participând și la emisiunea „Te cunosc de undeva”.
Muzica populară revine apoi în forță, prin interpreți precum Cristina Gheorghiu, Nicolae Vieru, Lucian Motoveleț, Manuela Pohoață și Alexandru Dumbravă, care va cânta după ora 1,00 dimineața, până pe la 2,00, când va preda „ștafeta” Fanfarei de la Stamate, care va face închiderea programului de Revelion.



Recomandări

Cetatea copiilor – Festival Internațional de Teatru și Literatură Dramatică și concert Andreea Bălan, la Suceava

Cetatea copiilor – Festival Internațional de Teatru și Literatură Dramatică și concert Andreea Bălan, la Suceava
Cetatea copiilor – Festival Internațional de Teatru și Literatură Dramatică și concert Andreea Bălan, la Suceava

Proiectul „10 pentru folclor”, la ceas aniversar. Zece ani de activități educative și spectacole remarcabile

Proiectul „10 pentru folclor”, la ceas aniversar. Zece ani de activități educative și spectacole remarcabile
Proiectul „10 pentru folclor”, la ceas aniversar. Zece ani de activități educative și spectacole remarcabile

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Păstorel, necunoscutul

Talent și emoție pe scena de la Dorohoi – Premiul II pentru eleva Ștefania Maria Popa, la Festivalul-Concurs de Muzică Populară „Mugurelul”