Programul „Litoralul pentru toți”, ediția de toamnă: Care sunt prețurile pentru sejururi în extrasezon

Asociația Litoral-Delta Dunării (ALDD) și patronatele din turism au anunțat luni lansarea ediției de toamnă a programului „Litoralul pentru Toți”, cu sejururi în extrasezon pe litoralul românesc pornind de la 205 lei de persoană pentru șase nopți de cazare, informează Mediafax.Oficialii patronatelor din turism precizează că la această ediție sunt practicate aceleași tarife ca la ediția de primăvară. Programul se va desfășura în perioada 31 august-11 octombrie.De exemplu, pentru zona Mamaia – Constanța – Eforie, tarifele maximale pentru un sejur de 6 nopți/persoană sunt de 205 lei la hotelurile de o stea, fără mic dejun, și de 235 lei / la un hotel de două stele, ajungând la 265 lei la unitățile de cazare de trei stele.Pentru turiștii care aleg să stea la un hotel de două stele, varianta cu mic dejun, prețurile ajung la 315 lei de persoană, pentru șase nopți de cazare, și merg până la 425 lei la hotelurile de trei stele. Pentru un sejur de șase nopți cazare la un hotel de patru stele, cu mic dejun, prețul este de 485 lei, respectiv de 605 lei pentru hotelurile de cinci stele.

Recomandări

Hotelul Bradul din Vatra Dornei oferă turiștilor programul „Ski în Bucovina”, cu cele mai bune oferte de cazare și ski-pass inclus

Un cititor fidel al ziarului Monitorul, abonat de peste 15 ani, a câștigat un sejur la Hotel Bradul din Vatra Dornei

Complexul Hotelier Bradul-Călimani din Vatra Dornei vine cu o ofertă specială pentru turiștii care vor să petreacă Sărbătorile Pascale în Bucovina