Sprijin

Programul „Euro 200” se va derula în școlile sucevene și în 2013

Programul social „Euro 200” oferă posibilitatea elevilor cu resurse materiale reduse să-și cumpere un calculator, Ministerul Educației Naționale (MEN) oferind, în acest sens, câte un bon valoric de 200 de euro. Conform legislației în vigoare, beneficiarii ajutorului sunt elevi și studenți din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 150 de lei pe membru de familie.
Cuantumul bonului valoric reprezintă echivalentul în lei al sumei de 200 de euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, pentru ultima zi a lunii precedente achiziției.Acordarea ajutorului financiar se realizează în ordinea crescătoare a venitului brut lunar pe membru de familie, în limita sumelor alocate cu această destinație în bugetulministerului.
În anul 2012, elevii și studenții suceveni și-au adjudecat poziția a doua, în ceea ce privește numărul de cereri depuse și aprobate pentru acordarea ajutorului financiar de 200 de euro necesar achiziționării unui calculator. 1.227 de elevi și 11 studenți suceveni au beneficiat de voucherul de 200 de euro, prima poziție fiind ocupată de județul Iași, pe locul al treilea fiind clasat județul Vaslui.
În țară, în 2012, 20.610 elevi și studenți au primit cupoane valorice pentru achiziționarea de computere.
Cererile vor fi depuse la secretariatele unităților de învățământ
Cei care doresc să se înscrie în programul „Euro 200” trebuie să depună o cerere până la data de 21 aprilie. Evaluarea cererilor de către comisiile din unitățile și instituțiile de învățământ, împreună cu comisiile de anchetă socială, se va desfășura în perioada 19 aprilie – 19 mai. Afișarea pe portalul MEN a listei de cereri eligibile se va face în data de 31 mai, iar afișarea listei de beneficiari aprobată prin ordin de ministru se va face în data de 1 iunie. Calculatoarele trebuie achiziționate între 24 iunie și 31 august, după această dată tichetele valorice pierzându-și valabilitatea.
Cererea depusă la secretariatul unității de învățământ va fi însoțită de o serie de documente: copie a certificatului de naștere sau a actului de identitate al elevului, copie a actului de identitate al părintelui, acte doveditoare privind veniturile familiei, declarație pe propria răspundere a părintelui că venitul brut lunar pe membru de familie se încadrează în plafonul prevăzut și că dispune de diferența de bani pentru achiziționarea unui calculator cu o configurație minimă standard, adeverință eliberată de către unitatea de învățământ din care să rezulte media generală din anul școlar anterior depunerii cererii pentru acordarea ajutorului financiar și adeverință din care să rezulte numărul absențelor nemotivate din anul școlar precedent.

Recomandări

Bazinul de înot din Rădăuți s-a redeschis și va beneficia și de o saună și un jacuzzi de ultimă generație

Bazinul de înot din Rădăuți ș-a redeschis și va beneficia și de o saună și un jacuzzi de ultimă generație

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizare

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizareMajorarea taxei de salubrizare din municipiul Suceava cu aproape 70% a fost absolut necesară și ar fi trebuit să fie făcută cu mai mult timp în urmă, explică viceprimarul Dan Cușnir, care a prezentat valori similare sau mai mari din alte orașe, dar și o evoluție în timp a tarifului perceput, precum și a costurilor plătite de primărie. De la 1 ianuarie, sucevenii plătesc 25 lei lunar de persoană, taxă de salubrizare, adică 300 de lei de fiecare membru al familiei. ”Ceea ce îi nemulțumește pe mulți este creșterea acestei taxe. A fost o măsură absolut necesară. Sucevenii erau mințiți – plăteau 14 lei lunar, dar, de fapt, tot din banii lor plăteau diferența până la prețul real”, a afirmat viceprimarul Cușnir, în cadrul conferinței de presă de miercuri. ”Am promis că toate resursele colectate din taxa de salubrizare vor fi folosite exclusiv pentru curățenia orașului – așa facem. Stabilirea acesteia s-a făcut în primul rând în baza ordinului ANRE care precizează cum se calculează taxa de salubrizare – așa s-a ajuns la 25 lei de persoană lunar. Suntem pe locul 36 în țară între municipii, în alte părți este mai mare decât la noi”, a spus viceprimarul Sucevei, care a ținut să devoaleze ”minciunile și manipulările din trecut”, când operatorul de salubrizare era plătit tot la nivelul de 25 de lei de persoană lunar, dar de la populație se încasau doar 14 lei lunar. ”În fiecare an, diferența dintre ce s-a colectat din taxe de salubrizare de la populație și ce s-a plătit pentru aceste servicii a crescut. Am ajuns ca, în 2024, diferența dintre ce s-a colectat și ce s-a plătit să fie de 27,22 milioane lei. Peste 5 milioane de euro. Diferență plătită tot din banii sucevenilor. În total vorbim de 120 milioane de lei. Banii de la bugetul local, care, în loc să meargă la parcări, la programe de investiții, acopereau dezechilibrul creat de diferența dintre taxe de salubrizare și ce se plătea efectiv firmelor de salubrizare”, a concluzionat viceprimarul Dan Cușnir, care a precizat că nu a fost o practică ilegală, doar că a indus o idee greșită populației. El a prezentat evoluția taxei de salubrizare în municipiul Suceava: •	4 lei de persoană lunar în 2010,  •	5 lei lunar în 2013,  •	9 lei lunar din 2017,  •	12 lei din 2022,  •	14 lei din 2023, •	15 lei din 2024,  •	25 lei de persoană din 2026. ”Noi n-am făcut altceva decât să echilibrăm această balanță. Cât încasăm din salubrizare, folosim pentru salubrizare, în operațiuni reale. Dacă legea nu ne va obliga, nu vom mai crește taxa de salubrizare mulți ani de acum înainte”, a mai spus reprezentantul administrației locale, care a precizat că pentru asta este necesară creșterea gradului de încasare, fiind inițiate deja demersuri în această privință.

O nouă etapă a unui proiect educațional AIAS dedicat incluziunii copiilor cu tulburări din spectrul autist, realizată cu sprijinul EGGER

Comunități mai puternice, școli mai bine pregătite, acces îmbunătățit la servicii medicale – impactul sponsorizărilor EGGER în 2025

Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER

Scrisul de mână, readus în prim-plan în 55 de școli sucevene, la inițiativa Școlii Gimnaziale Nr. 1