Program de colaborare între Biserica Ortodoxă Armeană și Biserica Ortodoxă Română

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Bisericii Armene din Româna face cunoscut faptul că, la inițiativa Sanctității Sale Karekin al II-lea, Catolicosul și Patriarhul Suprem al Tuturor Armenilor, și cu acordul Preafericirii Sale Părintele Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, între Biserica Ortodoxă Armeană și Biserica Ortodoxă Română a început un amplu program de colaborare în domeniile: învățământ religios, viața monahală, pelerinaj și preoția militară.
Pentru îndeplinirea proiectelor care stau la baza acestei colaborări, Înalt Preasfinția Sa Episcop Datev Hagopian, Arhiepiscopul Bisericii Armene din România, a avut întâlniri cu: IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, PS Episcop Vicar Patriarhal, Varlaam Ploieșteanul, Ex. Sa Titus Corlățean, Ministrul de Externe al României, Ex. Sa Remus Pricopie, Ministrul Educației Naționale, PC preot Pretorian George și PC preot Ilinca Ion, delegați ai Inspectoratului General al Preoților de pe lângă Ministerul Apărării Naționale.
În cadrul acestor întâlniri s-a cultivat spiritul unei mai strânse colaborări între Biserica Apostolică și Ortodoxă Armeană, Biserica Ortodoxă Română și Statul Român prin autoritățile sale.
Discuțiile au vizat posibilitățile de reînființare a școlilor și mănăstirilor armenești pe teritoriul României, colaborarea între preoții militari armeni și români, realizarea unor pelerinaje, precum și acceptarea refugiaților armeni din teritoriile de conflict din Siria.

Recomandări

Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți

Vizită de suflet la Parohia Berchișești: 60 de pelerini de la București, însoțiți de pr. Vasile Ioana, în mijlocul comunității noastre

Gala Colosseum Tournament de anul viitor are o temă și mai ofertantă, o confruntare în ring între România și Imperiul Otoman

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei