Colaborare

Program de acțiuni pentru prevenirea și combaterea infracționalității în școli

Prefectul Sorin Arcadie Popescu i-a solicitat inspectorului-șef al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, Nicușor Todiruț, să elaboreze împreună cu șeful Inspectoratului Școlar Județean, Petru Carcalete, până pe data de 31 august, un program de acțiuni pentru prevenirea și combaterea infracționalității în unitățile de învățământ, pentru anul școlar 2011-2012.
Solicitarea a fost făcută în ședința de ieri a Colegiului Prefectural, în care a fost dezbătut un material referitor la criminalitatea în școli în prima jumătate acestui an, material prezentat de comandantul Inspectoratului Județean de Poliție, comisarul-șef Ioan Nicușor Todiruț. Potrivit raportului, în primele șase luni ale anului în școlile sucevene și în apropierea acestora s-au înregistrat 17 infracțiuni în care au fost implicați elevi. Numărul faptelor este cu 42 mai mic față de aceeași perioadă din 2010.
Conform raportului, la comiterea faptelor au participat 19 elevi, iar în 53% dintre cazuri a fost vorba despre loviri și vătămări corporale. Cele mai multe infracțiuni în mediul școlar, șase, s-au semnalat în zona municipiului Suceava.

Recomandări

Fenomenul de „bullying”, în toate formele sale, discutat cu specialiști, părinți și copii, într-o conferință internațională, la Suceava

Olimpiada Națională de Limba Germană, în plină desfășurare la Suceava. Participă circa 250 de elevi și profesori

Olimpiada Națională de Limba Germană, în plină desfășurare la Suceava. Foto Oana Sabrina Onofrei
Olimpiada Națională de Limba Germană, în plină desfășurare la Suceava. Foto Oana Sabrina Onofrei

Elevul Sebastiano-Stelian Acatrinei, de la Colegiul „Vasile Lovinescu” din Fălticeni, câștigător al Concursului Național „Istorie și societate în dimensiune virtuală”