Profesorii nu acceptă oferta Ministerului Educației privind plata pentru activitatea desfășurată în timpul examenului de bacalaureat, iar sindicaliștii așteaptă noi discuții cu ministrul Ecaterina Andronescu, în cazul nerezolvării problemei banilor amenințând cu boicotarea examenului.
Secretarul general al Federației Educației Naționale (FEN), Constantin Ciosu, a declarat, ieri, că sindicaliștii sunt dispuși să discute, în continuare, cu ministrul Ecaterina Andronescu și speră să fie găsită o soluție între oferta ministerului și cea a sindicaliștilor, deoarece, altfel, profesorii nu se vor prezenta la examenul de bacalaureat.
„Nu putem accepta oferta ministerului, este mult prea mică. Profesorii care au aflat de ea au spus că nu se vor prezenta la bac. Sperăm să nu se ajungă în situația de blocare a examenului”, a spus Ciosu.
Sindicaliștii au dat câteva exemple cu privire la oferta MECI. Astfel, președintele de comisie ar avea 800 de lei, față de 1.150 în 2008.
Pentru fiecare lucrare corectată, un profesor primea, în 2008, 7,5 lei, iar acum ar putea primi patru lei, iar la examenele orale, pentru fiecare copil examinat, suma ar scădea de la 4,7 la doi lei impozabili.
Cele mai afectate categorii de aceste reduceri sunt suplinitorii și evaluatorii a căror indemnizație a fost diminuată cu 50 la sută, iar dacă aceste tarife rămân valabile, există riscul boicotării bacalaureatului, a precizat vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hancescu.
Președintele Federației „Spiru Haret”, Gheorghe Izvoranu a subliniat că premierul Emil Boc „a mințit” atunci când a spus că a găsit bani pentru bacalaureat. „Nu înțelegem declarația premierului. Să dea banii, cel puțin la nivelul anului 2008”, a spus Izvoranu.
Potrivit liderului „Spiru Haret”, MECI a transmis în teritoriu o notă, în urmă cu o lună, prin care cerea profesorilor să semneze că vor participa pe propria răspundere la bacalaureat, fără să știe ce bani vor primi.
Liderii așteaptă să se întoarcă ministrul Ecaterina Andronescu din teritoriu, pentru a discuta, deoarece numai aceasta poate să-și asume aceste sume.
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, miercuri, că cheltuielile pentru desfășurarea examenului de bacalaureat sunt acoperite greu.