Profesori plătiți din bani europeni pentru a-i pregăti pe elevi pentru examenele naționale

Demis Maranda, directorul liceului din Liteni
Demis Maranda, directorul liceului din Liteni

Mai multe școli din județ au demarat deja sesiuni de pregătire pentru elevii care vor susține examenele naționale la finalul acestui an școlar, evaluarea națională, respectiv bacalaureatul.

La Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni, profesorii care meditează elevii pentru cele două examene sunt plătiți din bani europeni, prin intermediul unui proiect PNRAS 2 accesat de instituție.

Prof. Demis Maranda, directorul liceului, a arătat că „prin acest proiect sunt remunerate cadrele didactice care au cursuri de pregătire suplimentară pentru elevii de clasa a VIII-a și a XII-a. Sunt ore care se desfășoară după programul școlar, iar elevii participă la ele pentru că sunt conștienți că urmează un examen important, serios. Proiectul vizează în mod deosebit elevii cu dificultăți la învățătură, pentru a-i ajuta să progreseze, să aibă rezultate bune.

Nu este o noutate pentru liceul nostru, am mai avut astfel de proiecte, de exemplu ROSE, prin care plăteam acești profesori”.

Acesta a arătat că prin proiect sunt plătiți cinci profesori de limba română, patru de matematică, câte doi la fizică și chimie, câte unul la istorie și geografie.

Maranda a mai spus că este rezultatele acestor proiecte se reflectă mai ales în procentele bune de promovare de la bac și evaluarea națională.

Acesta a mai subliniat că în 2025, rata de succes de la bac, la Liteni, a fost de peste 80%.

Recomandări

„Vara Ștefaniștilor”, ediția a IX-a, școala de vară care unește generațiile de elevi ai Colegiului Național „Ștefan cel Mare”

Elevii cu media 10 la evaluarea națională și bacalaureat 2026 ar urma să primească stimulente financiare consistente

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a premiat 115 elevi cu rezultate foarte bune la evaluarea națională și bacalaureat

Eleva Rebeca Ungureanu, de la Colegiul „Ștefan cel Mare”, a obținut premiul special la Olimpiada Internațională de Biologie din Lituania

Eleva Rebeca Ungureanu, de la Colegiul „Ștefan cel Mare”, a obținut premiu special la Olimpiada Internațională de Biologie din Lituania
Eleva Rebeca Ungureanu, de la Colegiul „Ștefan cel Mare”, a obținut premiu special la Olimpiada Internațională de Biologie din Lituania

Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți a obținut printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade

Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți, printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade
Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți, printre cele mai bune rezultate din ultimul deceniu la examenele naționale și olimpiade