O cantitate de 70 de kilograme de produse alimentare expirate au fost retrase de la comercializare de la începutul acestui an în județul Suceava, comisarii pentru protecția consumatorilor dând amenzi în valoare de 17. 000 de lei.
Șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Suceava, Elena Oanea, a afirmat, ieri, într-un comunicat de presă, că în urma controalelor făcute de comisarii instituției la mai mulți comercianți din județul Suceava s-a constat că o parte dintre aceștia „nu înțeleg să respecte consumatorul și legislația specifică protecției consumatorilor”, fiind descoperită o cantitate de 70 de kilograme de produse al căror termen de valabilitate era expirat.
Astfel, la un supermarket din Câmpulung Moldovenesc au fost găsite 20 de kilograme de pizza semipreparată, cârnați și alte preparate din carne, care aveau termenul de valabilitate expirat, în timp ce la un magazin mixt din aceeași localitate s-au descoperit alte 20 de kilograme de produse expirate, respectiv cotlet de porc, carne semipreparată, cârnați țărănești și costiță de porc.
Comisarii pentru protecția consumatorilor au găsit produse alimentare expirate și în magazine din localitățile Milișăuți și Volovăț, iar la un bar-discotecă din satul Uncești aceștia au constatat că se vindea bere expirată.
Elena Oanea a precizat că, în urma neregulilor descoperite, comercianții respectivi au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 17. 000 de lei.
Ea a adăugat că în timpul controalelor comisarii pentru protecția consumatorilor au mai constatat și alte nereguli, respectiv comercializarea produselor fără a fi etichetate, neafișarea prețurilor sau fumatul în unele magazine de cartier sau sătești.