Producția de grâu a României ar putea scădea în 2009 cu peste 40%, din cauza secetei



Producția de grâu a României ar putea scădea în acest an cu peste 40%, de la șapte milioane tone la patru milioane tone, din cauza secetei, potrivit estimărilor Federației Naționale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR).
„În 2008 producția de grâu s-a ridicat la șapte milioane tone, însă în acest an, din cauza secetei, vom avea circa patru milioane tone. Pentru consumul nostru și pentru industria de panificație sunt necesare cam 2,2 milioane tone grâu, pentru sămânță 800.000 tone și tot ne rămâne un excedent de circa un milion de tone. Nu trebuie să ne panicăm”, a declarat agenției MEDIAFAX președintele FNPAR, Viorel Matei.
Președintele altei organizații de profil, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Adrian Rădulescu, este de asemenea de părere că producția de grâu a României va scădea în acest an la 4,5 milioane tone.
În prezent, o tonă de grâu vechi se vinde cu 140-160 euro, iar grâul din noua recoltă va costa minim 130 euro/tonă, potrivit președintelui FNPAR.
„Problema este că grâu vechi nu prea mai este pe piață și au urcat mult prețurile. Încă nu am intrat la recoltare, dar estimez că grâul nou se va vinde cu 130-140 euro/tonă”, a explicat Matei.
Totodată, președintele FNPAR a adăugat că executivul ar trebui să intervină în susținerea producătorilor pentru depozitarea grâului.
„Depozitarea este foarte scumpă. Agricultorii plătesc lunar între 180-280 lei pe fiecare tonă depozitată. Statul ar trebui să aibă interes în această chestiune, să îi sprijine financiar pe producători. Pentru asta, e nevoie de o propunere a Ministerului Agriculturii și apoi de o hotărâre de guvern, nu înainte, însă, de a se negocia cu depozitarii”, a spus Matei.
România nu este singura țară care se pare că se va confrunta cu o criză a grâului, din cauza secetei, compania de cercetare în domeniul agricol Strategie Grains publicând un raport, în luna mai, în care estima că în Ungaria producția de grâu ar urma să scadă în acest an cu circa un milion de tone, la 4,65 milioane de tone.
De asemenea, Rusia estimează o recoltă de 90 de milioane de tone pentru anul în curs, în scădere de la 108,1 milioane de tone în 2008.
Directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Ion Sandu, a declarat, miercuri, că lunile iulie și august vor fi deosebit de secetoase, mai ales în partea de sud și sud-est a României, unde vor cădea cantități reduse de precipitații. Seceta se va extinde în luna august, dar nu va fi comparabilă cu cea din vara anului 2007, a spus Sandu, precizând că va fi afectată și producția de porumb.