Producătorii vor studiu de impact la propunerea de interzicere a fumatului în spații publice închise

Producătorii de țigarete solicită efectuarea unui studiu de impact al proiectul de amendare a legii privind combaterea efectelor fumatului, care, potrivit acestora, poate duce la pierderea a 20.000 locuri de muncă și la înjumătățirea afacerilor pentru circa 50% din unitățile care vând țigarete, informează Mediafax.Companiile de profil au depus recent, la Camera Deputaților, un punct de vedere referitor la propunerea de interzicere totală a fumatului în spațiile publice închise și de interzicere a comercializării produselor din tutun la o distanță de mai puțin de 250 metri de spitale și unități de învățământ.”Estimăm că, dintr-un total de 73.000 de puncte de vânzare cu amănuntul a produselor din tutun, aflate la ora actuală în România, vor fi afectate peste 46% la nivel național: 54% in mediul urban și 27% in mediul rural. Dat fiind că în București există peste 500 unități de învățământ și peste 100 unități medicale, impactul estimat este de 65% din numărul punctelor de vânzare (…)”, se arată în documentul menționat.

Recomandări

Un ieșean cu origini rădăuțene a finalizat construcția unei fabrici unde se vor produce medicamente și suplimente alimentare

De pe 15 mai România a intrat în stare de alertă. Vă prezentăm restricțiile complete și măsurile de relaxare anunțate oficial

Senat: Comisia de buget, raport de respingere pe proiectul USR de interzicere a fumatului în parcuri

Senatul a respins proiectul care prevede interzicerea țigărilor electronice în spații publice