Dezvăluiri

Prodan prezintă scenariul înțelegerii dintre PSD și Traian Băsescu

Dezvăluiri: Prodan prezintă scenariul înțelegerii dintre PSD și Traian Băsescu
Dezvăluiri: Prodan prezintă scenariul înțelegerii dintre PSD și Traian Băsescu

Senatorul PNL de Suceava, Tiberiu Prodan, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că discuțiile privind colaborarea dintre PSD și președintele României, Traian Băsescu au demarat încă din perioada în care liderul statului a fost suspendat din funcție la inițiativa social democraților. Mai mult, Prodan a arătat că suspendarea lui Traian Băsescu din funcție a avut la bază un scenariu pus la punct de președintele României, cu sprijinul celor din PSD. Senatorul liberal a explicat că în momentul în care conducerea PNL a analizat oportunitatea suspendării lui Traian Băsescu, 65% dintre membrii Delegației Permanente a PNL au votat împotriva acestui demers. „Asta deoarece ne-am dat seama că este un joc extrem de riscant. Însă a venit amenințarea din partea PSD, cu o primă moțiune de cenzură. Ei au spus că, dacă nu vom fi de acord cu ideea lor de a-l suspenda pe Traian Băsescu, atunci vor depune acea moțiune. Ulterior, la discuțiile pe care le-am avut cu o parte din personalitățile din PSD am aflat mai multe amănunte, cum că liderul PSD, Mircea Geoană, era înțeles deja cu președintele Băsescu”, a declarat Tiberiu Prodan.
El a spus că ideea declanșării procedurii de suspendare ar fi aparținut, de fapt, sociologilor lui Traian Băsescu, ca soluție pentru creșterea imaginii acestuia în rândul populației. Prodan a precizat că înainte de suspendare, președintele României avea o cotă de încredere din partea populației de doar 27%. Nu în ultimul rând, Tiberiu Prodan a precizat că înțelegerea dintre Traian Băsescu și PSD s-a făcut fără consultarea organizațiilor din teritoriu ale PD-L.

Recomandări

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan: „Ilie Bolojan nu a înțeles că reformele nu înseamnă doar tăieri, măriri de taxe și automat sărăcirea populației”