Anchetă

Procurori și polițiști investighează moartea suspectă a unui tânăr din Șcheia

– Ion Popinciuc, de 33 de ani, a murit în noaptea de duminică spre luni, în urma unor lovituri puternice la cap pe care le-a primit, din câte se pare, de la un consătean
– Suspectul spune însă că victima a decedat după ce, fiind în stare de ebrietate, a căzut de mai multe ori pe gheață
Un tânăr în vârstă de 33 de ani a murit în noaptea de duminică spre luni în condiții suspecte, cazul fiind acum în atenția polițiștilor de la și a procurorilor criminaliști. Ion Popinciuc, din Mihoveni-Șcheia, a murit în urma unor lovituri puternice la cap, pe care le-a primit, din câte se pare, de la un consătean. Ancheta era, ieri după-amiază, în plină desfășurare. Suspectul principal al oamenilor legii este Mihai S. (40 de ani), individ care a avut în noaptea cu pricina un conflict cu victima. Deși suspectul le-a spus anchetatorilor că Ion Popinciuc, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a căzut de mai multe ori pe gheață, lovituri în urma cărora a decedat, procurorii criminaliști au motive întemeiate să creadă că lucrurile nu au stat nici pe departe așa. Bazându-se și pe rezultatul provizoriu al necropsiei, care înclină mai multe spre o infracțiune de lovituri cauzatoare de moarte, anchetatorii îl suspectează pe Mihai S. că ar avea legătură cu moartea consăteanului său. Duminică seara, cei doi au băut împreună la o cumetrie, petrecere care avea loc chiar în gospodăria lui Mihai S. Pe fondul consumului de băuturi alcoolice, victima și-a adus aminte de o datorie mai veche pe care Mihai S. trebuia să i-o dea, câteva sute de euro. Deși în primă fază, conflictul între cei doi a fost aplanat de polițiștii din comună, Popinciuc s-a reîntors câteva ore mai târziu la locuința lui Mihai S. și scandalul a izbucnit din nou. Polițiștii și procurorii care investighează acest caz au motive să creadă că Mihai S. l-a lovit de mai multe ori pe Popinciuc, în urma bătăii primite acesta din urmă decedând. De cealaltă parte, Mihai S. neagă că și-ar fi lovit consăteanul și susține că acesta a suferit mai multe leziuni la cap în urma căzăturilor pe gheață. Oamenii legii trebuie să stabilească acum împrejurările exacte în care a decedat Ion Popinciuc, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte.

Recomandări

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

Șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești și apoi a fugit de la locul faptei mai stă 30 de zile în spatele gratiilor

Mandat confirmat încă 30 de zile pentru șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești
Mandat confirmat încă 30 de zile pentru șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești

Cazul unui bărbat ucis de patru câini Ciobănesc de Bucovina: anchetă lungă și verdict nevinovat pentru suceveanul trimis în judecată

La 20 de ani, fără experiență, dar cu viteză excesivă, a pierdut controlul asupra BMW-ului într-o depășire și a provocat o tragedie

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW, a provocat accidentul cu final tragic de duminică după-amiază, de pe drumul județean de la Moldovița