Probleme cauzate de ploile din ultimele ore în județul Suceava

Joi, în urma ploilor torențiale care au căzut pe teritoriul județului Suceava, au fost semnalate probleme în mai multe locații.Din cauza precipitațiilor abundente, a fost afectat podețul de la intrarea în localitatea Slătioara dinspre comuna Râșca. În urma ploilor torențiale, pârâul Voroneț, în zona „Brusturosu”, cartierul Voroneț, orașul Gura Humorului, a afectat podețul (aflat în construcție) care îl traversează, modificându-și cursul și debitul apei.„Membrii Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență din localitățile afectate, sprijiniți de pompierii militari suceveni, au remediat problemele și au redat podețele circulației”, se precizează în comunicatul ISU Suceava.O pană de curent a fost o altă consecință a manifestării fenomenelor meteo periculoase, defecțiune care s-a produs în localitatea Slătioara, comuna Râșca și care a lăsat fără curent electric 167 de consumatori. Echipajele specializate ale E.ON au fost trimise la fața locului și lucrează pentru a restabili normalitatea.

Recomandări

Administratorul CSM Suceava, Ovidiu Paul Hrițcu, atrage atenția că sportul sucevean traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani

Guvernul alocă județului Suceava mai puțin de jumătate din banii de care are nevoie pentru refacerea Broșteniului după inundații