Prins în timp ce conducea o mașină radiată în Germania acum doi ani

În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 01.15, un echipaj mixt poliție-jandarmi, în timp ce efectua activități de patrulare în zona localității Sf. Ilie, comuna Șcheia, a oprit în trafic autoturismul condus de un tânăr de 25 ani, din comuna Stulpicani.
Întrucât acesta nu avea asupra lui actele autoturismului, s-a procedat la efectuarea de verificări în bazele de date, ocazie cu care s-a stabilit că autoturismul figurează radiat din evidențele autorităților germane din 19 martie 2012.
Totodată, plăcuțele cu numărul de înmatriculare nu au fost atribuite de autoritățile germane autoturismului identificat în trafic.
„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul care nu are drept de circulație în România și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Băut și fără permis, un bărbat a plecat la plimbare cu o mașină radiată din circulație și cu numere expirate de 18 ani