Efecte

Prins de polițiști, un spărgător de locuințe nu poate fi arestat din cauza grevei avocaților

Blocaj. Greva avocaților riscă să facă scăpat un spărgător de locuințe, acesta neputând fi cercetat în stare de arest deoarece avocații refuză să acorde asistență juridică în acest caz. În aceste condiții, hoțul, un tânăr în vârstă de 18 ani care a mai fost închis pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, va fi cercetat în stare de libertate, polițiștii din Rădăuți, cei care au reușit să dea de urma sa, temându-se ca din această cauză să nu-l scape din mâini. Pe parcursul a două luni de zile, Andrei J., domiciliat în comuna Brodina, a spart trei locuințe, două din orașul Vicovu de Sus și una din Straja. Ultima ispravă a tânărului s-a derulat chiar la începutul acestei săptămâni, în noaptea de luni spre marți, acesta spărgând locuința unui prosper om de afaceri din Vicovu de Sus. După o pândă de câteva zile, în care a observat orele la care bărbatul își părăsește casa, tânărul a pătruns în casa omului de afaceri prin dislocarea unor scânduri de sub acoperișul casei, scotocind fiecare cotlon al locuinței. În cele din urmă acesta a ieșit din casa victimei cu 1.920 de euro și 2,5 milioane de lei vechi. Identificat la câteva ore după săvârșirea furtului, hoțul a recunoscut că este autorul a încă două furturi petrecute în septembrie, respectiv august. Și în cazul acestor spargeri, hoțul a acționat la „pont”, din locuințele sparte furând bijuterii, telefoane mobile și peste 1.000 de euro. Trebuie spus că la începutul lunii august, cu doar câteva zile înainte de a da prima din cele trei spargeri, tânărul fusese eliberat din penitenciar pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni, furt calificat.

Recomandări

Nepot arestat după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani
Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro