Dosar penal

Prins cu deodorante ascunse în ciorap, la ieșirea din magazin

Un bărbat în vârstă de 53 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins că a furat dintr-un magazin din municipiul Suceava mai multe deodorante, pe care a încercat să le ascundă într-unul din ciorapii din picioare.
Respectivul, Marcel I., în vârstă de 53 de ani, din municipiul Baia Mare, a fost observat de agenții de pază pe imaginile suprinse de camerele de supraveghere și a fost oprit la ieșirea din magazin.
Asupra sa au fost găsite trei deodorante, în valoare de aproximativ 30 de lei, bunuri pe care nu le-a prezentat la casă.
„Autorul a recunoscut că a sustras din magazin bunurile găsite asupra sa, iar ulterior a fost condus la sediul Secției de Poliție Burdujeni”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, precizându-se că suspectul va fi pus sub acuzare pentru furt calificat.

Recomandări

Continuă să apară cazuri de suceveni care își dau seama că au fost înșelați cu polițele RCA. Țepele sunt de ordinul sutelor de mii de lei

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile