Infrastructură

Primul tronson din șoseaua de centură a Sucevei va fi dat în folosință anul acesta

Un prim tronson din șoseaua de centură a Sucevei ar putea fi dat în folosință anul acesta
Un prim tronson din șoseaua de centură a Sucevei ar putea fi dat în folosință anul acesta

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunțat că un prim tronson din șoseaua de centură a Sucevei ar putea fi dat în folosință anul acesta. Nechifor a făcut referire la porțiunea șoselei de centură dintre Pătrăuți (DN 2) și Șcheia (DN 17). Șeful administrației județene s-a întâlnit ieri cu primarii suceveni, precizând că pentru finalizarea lucrărilor la centura Sucevei este nevoie de o sumă de 150 de milioane de lei (1.500 de miliarde de lei vechi), din care prin bugetul de stat pentru anul 2013 au fost alocați jumătate din bani.
„Pentru centura de ocolire a Sucevei sunt prevăzute sume foarte importante. Sper ca în această vară să putem deschide cu prioritate tronsonul care leagă DN 17 de DN 2. Și dacă vom avea șanse, pentru că anul acesta va fi unul dificil, sper să obținem ceva sume în plus la rectificarea bugetară din semestrul al doilea, în așa fel încât această investiție să fie finalizată”, a declarat Nechifor.
Pe de altă parte, șeful administrației județene a făcut referire și la Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Salcea, precizând că lucrările de modernizare a acestuia ar putea fi finalizate în următorii doi ani. Cătălin Nechifor a arătat că deja a început discuțiile în vederea găsirii firmelor de transport aerian care ar putea să opereze de pe aeroportul sucevean. „Nu va fi suficient să avem dotarea tehnică, să avem o pistă modernă, va fi necesar, și căutăm deja soluții, ca de pe Aeroportul Suceava să putem să asigurăm zboruri externe, și nu doar varianta cu Bucureștiul”, a declarat Nechifor.

Recomandări

Consiliul Județean Suceava va sprijini financiar organizarea ediției de anul acesta a „Marșului pentru viață”

Dani Cek: „Familia va împărți banii strict pentru copiii bolnavi de cancer, pentru că aceasta este boala cu care Andreea a luptat”

Gheorghe Șoldan consideră că lucrările la autostrada Pașcani – Suceava ar putea să înceapă în această primăvară

Lucrările la autostrada Pașcani - Suceava ar putea să înceapă în primăvara acestui an
Lucrările la autostrada Pașcani - Suceava ar putea să înceapă în primăvara acestui an