Premieră

Primul parteneriat stat-biserică va funcționa din august la Rădăuți

Mănăstirea Bogdana Foto: basilica.ro
Mănăstirea Bogdana Foto: basilica.ro

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că așezământul social „Sfântul Leontie” de la Mănăstirea Bogdana din Rădăuți va fi deschis la sfârșitul lunii viitoare. Așezământul cuprinde 14 case care au fost construite în baza unui parteneriat încheiat în 2008 între Consiliul Județean și Mănăstirea Bogdana, finanțarea fiind una dublă, județeană și guvernamentală. Flutur a spus că acolo vor fi găzduiți, într-o primă fază, 110 copii din sistemul de protecție socială. El a precizat că administrația județeană va suporta cheltuielile de funcționare ale așezământului social. “Casele care urmează să-i găzduiască pe acei copii au fost dotate corespunzător conform standardelor legislative privind protecția copilului. Cei de la Mănăstirea Bogdana au înființat o fundație care este autorizată de organismele statului pentru a presta servicii de supraveghere și educare a copiilor. Pe finalul lunii august sperăm ca cei 110 copii să fie transferați din casele de copii în noile locații. Am numit o comisie care a monitorizat lucrările și i-a instruit pe cei care vor lucra la așezământ pentru a primi atestarea. Va fi primul parteneriat concret între stat și biserică, între Consiliul Județean și fundația Mănăstirii Bogdana pentru supravegherea, educarea și întreținerea copiilor aflați în plasament. Cred că este un lucru foarte bun pentru că biserica va fi implicată într-un proiect social extrem de util și folositor societății”, a declarat președintele Consiliului Județean.

Recomandări

Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți

Mii de credincioși ortodocși au participat, la Mănăstirea Putna, la comemorarea a 522 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

La Gura Humorului va avea loc prima ediție a festivalului „Hit Fest Bucovina”, la care sunt așteptați peste 25.000 de participanți

,,Actori mari pe scene mici’’ – emoții, implicare și talent, pe scena Teatrului ,,Matei Vișniec’’ Suceava