Primarul de Suceava, Ion Lungu, și-a exprimat, marți, preocuparea pentru viitorul bazarului din Lunca Sucevei și i-a asigurat pe comercianții care își desfășoară activitatea aici că este foarte interesat să asigure un loc de muncă „celor mulți din bazar”.În acest context, Lungu l-a acuzat de demagogie pe contracandidatul său de la PSD, Ovidiu Donțu și i-a transmis acestuia că singurul interes pe care l-a arătat în legătură cu soarta bazarului, în cei 4 ani de mandat de consilier local, a fost doar cel legat de schimbarea modului de administrare. Astfel, Ion Lungu a spus că nu numai că Donțu nu s-a numărat printre consilierii care au votat pentru modernizarea bazarului, dar a și propus, încă din noiembrie 2004, schimbarea formei de administrare, de la închiriere la concesiune. „Concesiunea se poate face doar prin licitație publică și comercianții din bazar nu pot fi asigurați că vor lua suprafețele pe care au chioșcurile. Este o șmecherie ieftină prin care băieții deștepți, clientela PSD, să ajungă în bazar”, a declarat, în conferință de presă, Ion Lungu. Acesta a spus că modernizarea acestui complex comercial a fost decisă de primărie pe de o parte pentru a asigura condiții civilizate celor care lucrează acolo și pe de altă parte pentru a obține autorizarea bazarului, din punct de vedere a condițiile de mediu impuse de normele europene.„Pe mine mă interesează ca în bazar să fac un soi de protecție socială, să putem asigura un loc celor mulți din bazar. Concesiunea înseamnă licitație publică, poate să vină un băiat isteț de la București și să concesioneze tot bazarul. Licitează și nu ai ce să-i faci. Mă interesează soarta celor mulți, de a asigura un loc de muncă celor mulți din bazar”, a mai spus primarul Ion Lungu.
Preocupare
Primarul Lungu nu vrea „băieți deștepți” în bazarul Suceava





