Primarul Iașiului, Gheorghe Nichita, aflat în arest la domiciliu, a fost suspendat din funcție de către prefectul județului



Primarul municipiului Iași, Gheorghe Nichita, aflat în arest la domiciliu în dosarul în care edilul este cercetat pentru că ar fi apelat la angajații Poliției Locale ca să-și urmărească fosta iubită, a fost suspendat din funcție, vineri, printr-un ordin emis de către prefectul județului, Dan Cârlan, informează Mediafax.Prefectul județului Iași, Dan Cârlan, a anunțat, vineri, printr-un comunicat de presă, că a emis ordinul privind suspendarea din funcție a primarului municipiului, Gheorghe Nichita, pe durata cât acesta este arestat la domiciliu, transmite corespondentul MEDIAFAX.”La data de 22 mai 2015, în termenul legal prevăzut de art. 71 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, a fost emis Ordinul Prefectului județului Iasi privind constatarea suspendării de drept a exercitării mandatului de primar al Municipiului Iasi de către domnul Gheorghe Nichita, pe durata existenței măsurii preventive a arestului la domiciliu. Grupul de lucru constituit la nivelul Instituției Prefectului județului Iasi, analizând documentele comunicate de către instanță (Curtea de Apel București) precum și prevederile legale aplicabile, a constatat că, în comunicarea adresată instituției prefectului, instanța de judecată a înțeles să indice în mod expres aplicarea art. 71 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, articol care reglementează suspendarea de drept a mandatului de primar”, se arată în comunicatul semnat de prefectul Iașiului Dan Cârlan.



Recomandări

Radu Reziuc, la un pas să scape de arestul la domiciliu și să-și reia atribuțiile de primar în Mitocu Dragomirnei

Radu Reziuc, la un pas să scape de arestul la domiciliu și să-și reia atribuțiile de primar în Mitocu Dragomirnei
Radu Reziuc, la un pas să scape de arestul la domiciliu și să-și reia atribuțiile de primar în Mitocu Dragomirnei

Prefectul Andronachi explică de ce este necesară reanalizarea hotărârilor privind locurile de parcare și taxele locale din Suceava

Trei ani cu suspendare pentru luare de mită și abuz în serviciu, pedeapsa agreată de un primar cu procurorii DNA Suceava

Acordul de recunoaștere a vinovăției trebuie validat de instanțele de judecată
Acordul de recunoaștere a vinovăției trebuie validat de instanțele de judecată