Nu mai puțin de 28 de cupluri din municipiul Rădăuți, care au împlinit 50 de ani de căsătorie, au fost premiate de primarul Bogdan Loghin în cadrul unei festivități organizate cu prilejul Zilelor Municipiului Rădăuți. Evenimentul, devenit deja o tradiție a sărbătorii orașului, a reunit familiile sărbătoriților și numeroși locuitori ai municipiului.
În cadrul ceremoniei, Bogdan Loghin le-a oferit, în numele primăriei și al Consiliului Local Rădăuți, diplome aniversare, buchete de flori și premii în bani, în semn de recunoștință pentru cei 50 de ani de căsătorie ai celor 28 de cupluri.
Festivitatea dedicată „Veteranilor Dragostei și ai Căsniciei” este considerată unul dintre cele mai emoționante momente ale Zilelor Municipiului, fiind ocazia prin care comunitatea își exprimă respectul față de familiile care au demonstrat, de-a lungul a cinci decenii, că iubirea, încrederea și devotamentul pot trece cu succes proba timpului.
Primarul Bogdan Loghin a subliniat că aceste cupluri reprezintă adevărate repere pentru generațiile tinere și merită întreaga apreciere a comunității.
„Premierea Cuplurilor de Aur este unul dintre cele mai speciale momente din cadrul Zilelor Municipiului. Avem datoria de a-i onora pe cei care au construit împreună o familie și au rămas uniți timp de 50 de ani, trecând peste bucurii și încercări. Ei sunt un exemplu de echilibru, responsabilitate și respect reciproc, valori de care comunitatea noastră are nevoie mai mult ca oricând. Prin acest gest simbolic le transmitem recunoștința și admirația noastră și le mulțumim pentru modelul pe care îl oferă generațiilor tinere”, a declarat primarul Bogdan Loghin.
Edilul le-a adresat felicitări tuturor sărbătoriților, urându-le sănătate și liniște alături de cei dragi, în aplauzele celor prezenți la eveniment.






