Demersuri

Primarii suceveni, îndemnați să-și pregătească proiecte cu finanțare europeană

Senatorul PNL de Suceava Tiberiu Prodan i-a îndemnat pe primarii din județ să-și pregătească deja studii de fezabilitate și proiecte pentru modernizarea infrastructurii.
În acest sens, Tiberiu Prodan a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, o întâlnire la care au participat directorul Agenției SAPARD Iași, Eugen Țicău, și aproape 30 de primari din județ, prilej cu care s-a făcut o informare cu privire la pașii pe care trebuie să-i urmeze autoritățile locale pentru a reuși să obțină fonduri nerambursabile.
„Vrem să-i sprijinim pe primarii suceveni, indiferent de formațiunea politică din care fac parte, astfel încât județul Suceava să beneficieze de cât mai multe fonduri europene. Am organizat această întâlnire pentru a le explica etapele pe care trebuie să le urmeze și ce trebuie să facă, astfel încât proiectele pe care le vor promova să fie aprobate și să primească finanțare”, a declarat parlamentarul liberal.
Tiberiu Prodan a explicat că autoritățile locale din județul Suceava ar trebui să-și îndrepte atenția spre promovarea unor proiecte cu finanțare europeană, prin care s-ar reuși rezolvarea unor probleme complexe, ce țin de infrastructura locală. Senatorul PNL de Suceava a declarat că, prin aceste proiecte, primăriile ar putea obține finanțări nerambursabile de până la 2,5 milioane de euro, fonduri din care ar putea fi realizate investiții pentru reabilitarea rețelelor de apă și canalizare, a drumurilor sau a rețelelor de iluminat.
Prodan a atras atenția că, pentru a putea beneficia de astfel de finanțări, primarii trebuie să aibă pregătite studii de fezabilitate corect întocmite, pentru fiecare investiție pe care intenționează să o realizeze prin fonduri structurale. „Noi vom sta la dispoziția primarilor cu toate informațiile de care au nevoie, pentru că vor fi fonduri structurale nerambursabile, iar primarii trebuie să fie pregătiți să le atragă. Unul dintre proiectele mele este să ajut primarii să devină autonomi, să învețe să obțină singuri fondurile de care au nevoi pentru a-și dezvolta comunitățile pe care le conduc”, a mai spus senatorul PNL de Suceava.
Tiberiu Prodan a mai declarat că, în perioada următoare, vor fi organizate întâlniri și cu alți primari din județ, pe aceeași temă, la care vor participa și reprezentanți din conducerea Agenției SAPARD din Iași.

Recomandări

USR a salutat proiectul de eliminare a păcănelelor din Suceava și îi cere primarului PSD Cătălin Coman să facă același lucru la Fălticeni

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”
Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”

Primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea parcurilor Mihai Eminescu și Ion Creangă

Mesaj tăios al fostului primar Ion Lungu, referitor la angajările de la TPL și situația din PNL Suceava

Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului
Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului

Casa Tatos din Fălticeni și-a recăpătat strălucirea de acum 150 de ani printr-un proiect de reabilitare finanțat de primărie și Consiliul Județean