Primarii din Dolhasca, Berchișești, Cornu Luncii și Mălini au trecut la PSD

Conform unui comunicat transmis joi de purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Ioana Maftei, primarii din Dolhasca, Berchișești, Cornu Luncii și Mălini au semnat adeziuni de trecere la gruparea social-democrată. Având în vedere Ordonanța de Urgență nr. 55/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administrația publică locală, au trecut la PSD primarul PDL al orașului Dolhasca, Maria Cojocariu, primarul PDL al comunei Berchișești, Violeta Zenovia Țăran, primarul PNL al comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron, și primarul PDL al comunei Mălini, Petru Nistor.

Recomandări

Primarul Gheorghe Fron i-a felicitat pe pompierii voluntari din Cornu Luncii pentru intervenția la incendiul de la mănăstirea din Brădățel

Pompierii din Cornu Luncii au intervenit cu promptitidine pentru stingerea incendiului de la mănăstirea din Brădățel

Ziua Eroilor, comemorată solemn la Monumentele Eroilor din comuna Cornu Luncii, primarul Gheorghe Fron acordând diplome de merit unor cadre militare

Primarul Gheorghe Fron anunță finalizarea stației de reglare-măsurare pentru noua rețea de gaze naturale din Cornu Luncii și Rădășeni