Primarii cer ministrului Educației ca directorii de școli să fie numiți de autoritățile locale



Primarii prezenți, vineri, la Adunarea generală a Asociației Orașelor din România (AOR), i-au cerut ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, ca în legislația privind descentralizarea să se prevadă numirea directorilor de școli de către reprezentanții autorităților locale. Ministrul Educației a arătat că, deși primii pași în privința descentralizării au fost făcuți deja prin transferul patrimoniului și al salariilor profesorilor către primării, „în ecuația descentralizării trebuie cuprinse mai multe elemente” privind resursele materiale și umane, conținutul învățământului, dar și asumarea responsabilității.
Ministrul Educației a precizat că soluția cea mai viabilă ar putea fi atât constituirea unui Consiliu de administrație alcătuit din profesori, părinți și reprezentanți ai autorităților locale în ponderi egale, dar și înființarea postului de manager școlar care să se ocupe de problemele administrative alături de directorul de învățământ.
„Trebuie să descentralizăm resursele financiare, astfel încât banii să ajungă direct în bugetul autorității locale și ar fi normal ca fiecare școală să primească de la primării un buget aprobat pe care să-l gestioneze. Astfel, bugetul să fie responsabilitatea unui consiliu de administrație”, a spus Ecaterina Andonescu.
Ecaterina Andronescu a mai precizat că formula va fi decisă în urma dialogului cu reprezentanții autorităților locale și ai sindicatelor.
De asemenea, ministrul Educației a mai spus că, deoarece titularizarea la nivel național aduce costuri mari și „lucruri complicate”, va încerca să transfere titularizarea la nivelul școlilor. De asemenea, ministrul a adăugat că intenționează ca, în privința titularizării, consiliul de administrație să aibă un cuvânt de spus, în acest fel școala și autoritățile locale devenind responsabile de calitatea activității școlare, cu efect asupra diminuării costurilor.
Ecaterina Andronescu a mai arătat că se urmărește implementarea programului „Școala de după școală” care va fi susținut de părinți iar acolo unde există resurse să poată fi susținut de primării.
Ministrul a mai precizat că acolo unde se aplică, acest program aduce efecte benefice în dezvoltarea copiilor.
Un alt subiect discutat cu primarii a fost problema acordării de către reprezentanții autorității locale a tichetelor cadou pentru profesori. Reprezentanții autorităților locale au susținut că, deși vor să acorde tichetele cadou, în multe locuri nu există resursele financiare pentru acest lucru
Ecaterina Andronescu a precizat că, în problema tichetelor cadou este vorba de o „greșeală legislativă” a vechii guvernări care a trimis obligația de a plăti tichetele cadou către primării, dar nu a trimis și resursele necesare acestui lucru, precizând că prin noua lege a descentralizării se va încerca remedierea acestei greșeli.
Ministrul Educației a mai spus că, în prezent, se lucrează împreună cu specialiști din Ministerul Finanțelor pentru găsirea unei formule de calcul care să determine costul mediu pentru fiecare elev și în funcție de clasa de specializare astfel încât să poată fi compensate costurile mari ale unor unități de învățământ.
Ecaterina Andronescu a mai precizat că, în baza studiilor făcute încă din 2003 și a rezultatelor venite din școlile din opt județe pilot unde se desfășoare această „finanțare per capita”, va fi stabilit un raport de evaluare care va sta la baza găsirii unei formule compensatorii a cheltuielilor unei școli având în vedere că în anumite locuri costurile pentru fiecare elev în parte diferă în funcție de numărul de locuitori ai zonei de care aparține școala.
Ministerul Educației urmează să prezinte Guvernului, în aprilie, un proiect de lege privind învățământul care reglementează sistemul de evaluare școlară, descentralizarea învățământului preuniversitar, organizarea, conducerea și finanțarea învățământului superior, potrivit unui document obținut de MEDIAFAX.
Principalele reglementări cuprinse în proiectul de lege ce va fi prezentat Guvernului vizează conținutul curriculumului bazat pe competențe, un sistem de evaluare școlară, prevederi corelate și adoptate procesului de descentralizare a învățământului preuniversitar.
Totodată, prin proiectul de act normativ vor fi reglementate conținutul și organizarea învățământului superior (principii, structuri organizatorice, cicluri și programe de studii, organizare, autonomie universitară, asumarea responsabilității), conducerea învățământului superior (a sistemului, instituțiilor și componentelor acestora), calitatea învățământului superior (evaluarea la nivel de sistem, instituție, componentă, program de studiu, autorizarea și acreditarea, raporturile interinstituționale) și finanțarea învățământului superior (surse, alocare și distribuție, managementul fondurilor la nivelul instituției de învățământ superior).
Tot până în luna aprilie, Ministerul Educației, Cercetării și Inovării va elebora proiectul de Lege privind aprobarea Statutului personalului didactic, document care reglementează cadrul juridic general al raporturilor de muncă și de serviciu, managementul funcției didactice și dezvoltarea carierei științifice, didactice și manageriale a personalului didactic.