Primăria Vatra Dornei va începe lucrările pentru modernizarea a șase spații verzi din acest municipiu

Primarul municipiului Vatra Dornei, Marius Rîpan, a anunțat începerea unui nou proiect de investiții care vizează extinderea și modernizarea spațiilor verzi din oraș, cu scopul de a îmbunătăți calitatea vieții și aspectul urban.

Potrivit lui Marius Rîpan, administrația locală a semnat un contract de finanțare din fonduri europene pentru reabilitarea și amenajarea a șase spații verzi, cu o suprafață totală de peste 10.000 de metri pătrați, aflate în toate zonele importante ale municipiului. Valoarea totală a proiectului se ridică la aproximativ 4,5 milioane de lei.

„Începem anul 2026 cu vești bune. Am semnat un contract de finanțare cu bani europeni pentru reabilitarea unor spații verzi în municipiul Vatra Dornei. Vom reabilita, crea și extinde șase spații verzi, cu o suprafață totală de peste un hectar, care vor beneficia, pe lângă amenajarea peisagistică, de alei pietonale, iluminat public și mobilier urban”, a declarat primarul din Vatra Dornei. El a arătat că spațiile verzi incluse în proiect sunt cele din zona Bisericii Runc, din fața Bibliotecii Municipale, din zona Gării Vatra Dornei Băi, din fața Casei Vladimir și cel de pe strada Schitului, în apropierea locului de joacă. Marius Rîpan a spus că proiectul include și amenajarea unui spațiu verde nou pe strada Mălinilor.

Primarul municipiului a subliniat importanța investiției pentru dezvoltarea orașului: „Este un proiect foarte important pentru noi și sunt sigur că, la finalul implementării, Vatra Dornei va deveni un municipiu mai frumos și mai atractiv”. El a arătat că proiectul face parte din strategia primăriei de modernizare a municipiului pentru creșterea atractivității orașului atât pentru locuitori, cât și pentru turiști.

Primăria Vatra Dornei va începe lucrările pentru modernizarea a șase spații verzi din acest municipiu
Primăria Vatra Dornei va începe lucrările pentru modernizarea a șase spații verzi din acest municipiu
Primăria Vatra Dornei va începe lucrările pentru modernizarea a șase spații verzi din acest municipiu
Primăria Vatra Dornei va începe lucrările pentru modernizarea a șase spații verzi din acest municipiu
Primăria Vatra Dornei va începe lucrările pentru modernizarea a șase spații verzi din acest municipiu
Primăria Vatra Dornei va începe lucrările pentru modernizarea a șase spații verzi din acest municipiu
Primăria Vatra Dornei va începe lucrările pentru modernizarea a șase spații verzi din acest municipiu
Primăria Vatra Dornei va începe lucrările pentru modernizarea a șase spații verzi din acest municipiu

Recomandări

Au fost finalizate lucrările de modernizare a sediului Poliției Suceava, clădire care avea aspectul și dotările de la finele anilor 1960

Primarul din Siret, Adrian Popoiu, a semnat un contract de 4,7 milioane de euro pentru modernizarea centrului orașului

Lucrările la creșa modernă, de 110 locuri, care va fi dată în folosință în toamnă în Burdujeni, recepționate de premierul Ilie Bolojan

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a semnat contractul de 5,9 milioane de lei pentru modernizarea a cinci parcuri și spații verzi

REGENERAREA URBANĂ INTEGRATĂ A ZONEI ISTORICE CU CIRCULAȚIE TURISTICĂ, A PARCULUI BĂILOR ȘI RESTAURAREA CLĂDIRII DE PATRIMONIU IZVORUL SENTINELA