Președinția franceză a Uniunii Europene a „condamnat ferm” decizia Rusiei de a recunoaște independența Abhaziei și Osetiei de Sud, într-un comunicat publicat de Elysee, relatează AFP. Președinția „condamnă ferm” această decizie (…) contrară principiilor de independență, suveranitate și integritate teritorială a Georgiei, recunoscute de Carta Națiunilor Unite, Actul final al conferinței pe tema securității și cooperării în Europa (CSCE) și rezoluțiile pertinente ale Consiliului de Securitate” al ONU, a precizat ea.
„În acest context, președinția Consiliului Uniunii își reiterează atașamentul față de principiul de integritate teritorială a Georgiei în frontierele sale recunoscute pe plan internațional”, adaugă ea.
„Ea va examina din acest punct de vedere consecințele deciziei Rusiei”, conchide comunicatul.