Accident

Președintele PC Suceava și-a „înfipt” mașina în semaforul din Centru

Președintele organizației județene a Partidului Conservator Suceava, Costel Ignătescu, a fost implicat, la începutul săptămânii, într-un accident rutier produs în centrul Sucevei.
Aflat la volanul unui autoturism de teren Ssang Young, în zona centrală, Costel Ignătescu a făcut un viraj la stânga, spre Casa de Cultură. Nu a reușit însă să se încadreze corect în curbă și a ajuns în semafor, pe care l-a avariat serios.
Polițiștii de la circulație au stabilit că accidentul s-a produs deoarece șoferul nu a redus viteza, deși circula pe un carosabil umed.
Tot oamenii legii au sesizat Primăria municipiului Suceava, pentru a se face o evaluare a pagubelor provocate semaforului de mașina care cântărește peste două tone.
Costel Ignătescu a scăpat ușor de pe urma accidentului. Nu a suferit leziuni și s-a ales doar cu un avertisment scris, fără a încasa vreun punct de penalizare.
„Am intrat regulamentar în curbă, pe verde. Am scăpat mașina de sub control din cauza poleiului și, având în vederea greutatea mașinii, nu am mai putut să o redresez. Cel mai important este că accidentul nu s-a soldat cu victime”, ne-a declarat președintele PC Suceava.
De precizat că verificarea cu aparatul etilotest a indicat că liderul PC nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte