Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan: „Blocarea investițiilor înseamnă griparea economiei”

președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan
președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan

Blocarea investițiilor va conduce la blocarea economiei, a afirmat, luni, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, într-o postare pe Facebook.

În opinia șefului administrației județene din Suceava, acest lucru va însemna „sute sau chiar mii de oameni trimiși în șomaj, firme locale împinse spre faliment, incapabile să-și achite ratele sau salariile”, „proiecte începute și abandonate, cu șantiere părăsite și lucrări în paragină, bani publici risipiți și pierderi ireversibile”.

„Decizia de a opri finanțările prin <Anghel Saligny> condamnă comunitățile din Suceava și din toată țara la subdezvoltare. Nu primarii sunt cei care vor suferi cel mai mult, ci oamenii de rând, cei care așteaptă apă, canalizare, gaz, stații de epurare sau drumuri decente”, a declarat Gheorghe Șoldan, care a mai spus că nu poate sta nepăsător „când sunt puse în pericol investiții extrem de importante pentru zeci de localități”. „Proiectele comunităților din județ nu pot fi tăiate cu pixul de la București. E nevoie de soluții echilibrate și de un dialog real în coaliție pentru a proteja românii”, a mai spus președintele CJ Suceava.

Recomandări

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro

Gheorghe Șoldan a inițiat două proiecte pentru investiții de peste 184 de milioane de lei în refacerea drumurilor afectate de calamitățile din Broșteni

Gheorghe Șoldan anunță că încă un drum de pământ, din comuna Fântânele, va fi modernizat de Consiliul Județean Suceava

CJ Suceava va moderniza un drum de pâmânt de peste 3 kilometri, de pe raza comunei Fântânele
CJ Suceava va moderniza un drum de pâmânt de peste 3 kilometri, de pe raza comunei Fântânele

Gheorghe Șoldan anunță că județul Suceava este lider într-un proiect național de screening prenatal și neonatal, în valoare de 15 milioane de euro

Prima creșă din mediul rural a fost inaugurată la Baia în prezența ministrului Cseke Attila și a președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan