Sărbătoare

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a participat la pelerinajul de la Putna

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a participat, miercuri, la Putna, la comemorarea voievodului Ștefan cel Mare și la pelerinajul care a avut loc cu acest prilej.
„Comemorarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, la 521 de ani de la trecerea sa la cele veșnice, a adunat astăzi la Putna o mare de oameni, veniți pentru a-i aduce omagiu celui care a apărat cu sabia și credința neclintită acest pământ. Încă de dimineață, am participat la tradiționalul pelerinaj la mormântul Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt. Alături de mulți primari din județ, dar și demnitari și alte autorități, am plecat pe jos din fața Primăriei Putna spre mănăstire. Ne-am alăturat unei coloane impresionante de pelerini îmbrăcați în costume populare, oameni de toate vârstele, uniți de credință și respect pentru istoria neamului nostru”, a relatat Gheorghe Șoldan.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a participat la pelerinajul de la Putna
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a participat la pelerinajul de la Putna

La intrarea în mănăstire, pelerinii au fost întâmpinați în sunete de bucium de starețul Melchisedec Velnic și de reprezentanți ai obștii mănăstirii. Liderii politici care au participat la pelerinaj s-au închinat la mormântul voievodului și au participat la liturghie.
„Prezența atâtor oameni, în special a numeroși tineri și copii, este dovada că memoria marelui Ștefan nu doar se păstrează, ci se transmite, cu dragoste și respect, din generație în generație. Să ne amintim mereu cu respect și mândrie de binecredinciosul voievod și apărător al creștinătății, Ștefan cel Mare, ctitor de țară și «cea mai curată icoană a sufletului românesc», așa cum spunea Nicolae Iorga”, a mai spus Gheorghe Șoldan.

Recomandări

„Dacă nu vă implicați, alții vor lua decizii pentru voi!”, le-a transmis Gheorghe Șoldan tinerilor suceveni

Conflictul Primăria Suceava – Consiliul Județean, în faza revendicărilor imobiliare, cu Palatul Administrativ în centrul disputei

Casa Tatos, bijuterie arhitecturală din Fălticeni, a fost inaugurată și devine noul sediu al Stării Civile și Evidenței Persoanelor

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna