Anchetă finalizată

Preotul care a condus beat, a accidentat mortal o femeie și a fugit, trimis în judecată în stare de arest preventiv



Preotul George Ionuț Apetrei a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv
Preotul George Ionuț Apetrei a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au finalizat ancheta în cazul accidentului provocat de preotul de la Mitocu Dragomirnei, care a condus băut și a lovit cu mașina două femei, una dintre ele fiind omorâtă, după care a părăsit locul faptei. Ancheta a fost finalizată la mai puțin de două luni de la comiterea faptei. Dosarul a avut prioritate pentru că preotul George Ionuț Apetrei se află în stare de arest preventiv, iar în astfel de cazuri anchetele trebuie urgentate pentru ca persoana privată de libertate să aibă parte cât mai repede de un proces.
Preotul George Ionuț Apetrei a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, ultimul mandat prelungit pe numele său fiind valabil până pe 12 ianuarie a.c.
Accidentul s-a petrecut în seara zilei de 13 noiembrie 2018, la Mitocu Dragomirnei.
Accidentul a avut loc la câteva zeci de metri de poarta Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropshiatrică din Mitocu Dragomirnei, unde lucra femeia care a murit și cea care a fost rănită.
Alina Roșca, în vârstă de 40 de ani, care era mamă a doi copii, avea de mers doar ceva mai mult de o sută de metri de la serviciu până acasă. Din păcate, suficient pentru a se produce o tragedie.
Preotul George Ionuț Apetrei se îndrepta spre casă, la volanul unei autoutilitare, iar trei angajate de la centru se deplasau în fața sa, pe același sens.
Femeia în vârstă de 40 de ani a fost lovită în plin și prinsă sub autoutilitară. Preotul nu a oprit și a trecut peste ea, după care și-a continuat drumul la volanul autoutilitarei.
Ironia sorții face ca femeia să fi locuit în casa vecină cu cea a preotului. Mai mult, cele două familii erau și prietene.
Probele de sânge recoltate au arătat că preotul George Ionuț Apetrei, în vârstă de 37 de ani, avea o alcoolemie foarte mare: prima probă a indicat o alcoolemie în sânge de 1,90 la mie, iar a doua de 1,75 la mie.
Părți civile în proces sunt soțul femeii decedate și femeia care a fost rănită de mașină, dar a scăpat cu viață, Angela Hrețiuc.
Procesul în care va fi judecat George Ionuț Apetrei va începe la Judecătoria Suceava.



Recomandări

Un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit, trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de complicele său

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina